Publicația Radio Svoboda, versiunea rusă a Radio Europa Liberă, a publicat imagini cu un cartier din orașul Ceasiv Iar înainte de a intra în vizorul armatei ruse și după ce a fost bombardat intens, relatează libertatea.ro.

Imaginile, datând din iulie 2022, respectiv martie 2024, arată un cartier distrus în totalitate în urma bombardamentelor rusești, care au deschis calea unei înaintări anevoiase a invadatorilor aflați la sol.

Armata ucraineană a transmis joi că trupele sale s-au retras din cartierul Kanal al orașului Ceasiv Iar, din regiunea Donețk. Purtătorul de cuvânt Nazar Voloșin a spus pentru televiziunea ucraineană că retragerea a fost aprobată de comandamentul militar deoarece apărarea acestui cartier „amenința viața și sănătatea militarilor noștri”.

Armata ucraineană a confirmat astfel anunțul Moscovei, care miercuri, 3 iulie, a susținut că a preluat controlul asupra cartierului Kanal din Ceasiv Iar, oraș pe care l-ar putea folosi ca punct de plecare spre vest, în direcția orașelor Kramatorsk și Sloveansk, transmite Europa Liberă România.

Conform analiștilor de la DeepState, menținerea acestui cartier transformat în ruine și problemele cu logistica nu făceau decât să crească pierderile, așa că decizia retragerii a fost „logică, deși dificilă”.

Imaginile prezentate de Radio Svoboda arată consecințele „lumii ruse”, comentează publicația ucraineană Zerkalo Nedeli.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.