Un comandant ucrainean de tancuri a sunat la o fabrica din Rusia care produce tancuri T-72 pentru a se plange de numeroasele probleme pe care le are cu vehiculul capturat de unitatea sa de la armata rusa, relateaza Business Insider, citat de hotnews.ro

Ofiterul care foloseste indicativul „Kochevnik” a sunat la serviciul de asistenta tehnica al producatorului Uralvagonzavod, cu sediul in orasul Nijni Taghil din regiunea Sverdlovsk pentru a se plange de numeroasele probleme pe care le-au identificat ucrainenii la un tanc rusesc T-72B3 capturat.

Printre acestea se numara faptul ca tancul pierde ulei, compresoarele sale nu functioneaza si mecanismul de rotire electrica a turelei se defecteaza constant, fortand echipajul vehiculului de lupta sa o roteasca manual, cu ajutorul unei manivele.

„Sunt comandantul unui grup blindat si problema este ca pur si simplu nu il putem opera”,  s-a plans militarul ucrainean, potrivit unei traduceri facute de Forbes.

Comandantul ucrainean ar fi vorbit cu un director al fabricii ruse de armament

Reclamatia acestuia a fost preluata de un angajat al Uralvagonzavod care s-a prezentat drept Aleksander Anatolevici si care nu a parut sa isi dea seama ca vorbeste cu un soldat ucrainean.

El i-a dat asigurari lui Kochevnik ca va ridica problemele semnalate la urmatoarea sedinta a Uralvagonzavod care va avea loc marti si ca va cere lamuriri si de la compania din orasul Celeabinsk care produce separat motoarele pentru aceste tancuri.

Tancul T-72B3 este cel mai modern din aceasta gama care a intrat in serviciul fortelor armate sovietice in 1973. Ucrainenii au aratat inca din luna iunie a anului trecut un astfel de vehicul de lupta pe care l-au capturat.

Dupa cum relateaza Forbes, Kochevnik a sunat apoi o persoana despre care a spus ca Andrei Abakumov, unul dintre directorii Uralvagonzavod care are numarul de telefon de serviciu publicat pe site-ul companiei.

Nici acesta nu a parut sa isi dea seama ca vorbeste cu un militar ucrainean si i-a cerut lui Kochevnik sa detalieze toate problemele tehnice identificate cu tancul intr-un mesaj pe WhatsApp.

Forbes noteaza de asemenea ca, desi este evident ca ofiterul ucrainean ii „trolleaza” pe rusi, nemultumirile sale legate de tanc sunt reale.

Armata ucraineana a capturat peste 80 de tancuri T-72B3

Desi Kochevnik nu a precizat cand a intrat unitatea sa in posesia tancului capturat, site-ul independent Oryx noteaza ca fortele ruse au pierdut de la inceperea razboiului 342 de tancuri T-72B3, 85 dintre acestea fiind capturate de ucraineni.

Kochevnik si-a dezvaluit identitatea ambilor barbati la sfarsitul conversatiei telefonice.

„Uitati, sunt comandantul grupului blindat K-2. Acesta este al doilea batalion mecanizat al Brigazii 54 Mecanizate a Ucrainei. Faceti aceste tancuri mai bune sa le putem opera mai usor cand mai luam mai multe dintre aceste tancuri ca trofee ale noastre”,  i-a spus el lui Anatolevici.

„De acord? Va multumim foarte mult. Aveti grija de voi. Slava Ucrainei!”, a incheiat el.

Potrivit Oryx, site-ul independent care monitorizeaza pierderile suferite de ambele armate care lupta in Ucraina, armata rusa a pierdut doua treimi din efectivele de tancuri pe care le avea la dispozitie inainte de declansarea „operatiunii militare speciale” anul trecut.