Actorul Oleksandr Pecheritsya, in varsta de 40 de ani, de la teatrul „Ivan Franko” din Kiev, s-a inrolat la inceputul razboiului in Fortele de Aparare Teritoriale ale Ucrainei fara sa fi tinut vreodata o arma in mana. Acum el se afla pe front, in zona Harkov, de unde a povestit pentru HotNews.ro prin ce experiente a trecut, experiente pe care doreste sa le foloseasca cand se va reintoarce la cariera artistica.
Pe Oleksandr Pecheritsya poti sa-l gasesti pe site-ul teatrului „Ivan Franko” din Kiev, acolo unde inainte de razboi juca in piese celebre. Una dintre acestea este si adaptarea dramaturgica a poemului Cassandra a scriitoarei ucrainene Lesya Ukrainka (de unde este si fotografia folosita in deschiderea acestui articol).
La 40 de ani insa, viata l-a distribuit pe Oleksandr in cel mai important rol: cel al unui soldat care trebuie sa-si apere tara in fata invaziei uneia dintre cele mai mari armate din lume. Imediat dupa inceperea razboiului, actorul s-a inrolat in Fortele de Aparare Teritoriala ale Ucrainei, iar acum se afla intr-o unitate militara din Harkov.
Oleksandr Pecheritsya a stat de vorba cu HotNews.ro si a fost de acord sa se si filmeze pentru a ne transmite mesajul sau de pe front.
Din motive de securitate, locatia exacta unde a fost filmat acest video nu poate fi divulgata
Pentru inceput, va rog sa ne spuneti cum si cand v-ati decis sa va inrolati in Apararea Teritoriala a Ucrainei, fiind actor?
Am luat aceasta decizie la o zi dupa inceputul razboiului. A fost greu si mi-a fost frica. Am avut mari dubii, multe ganduri, nu stiam ce trebuie sa fac. M-am gandit mai intai sa plec peste hotare sau sa-mi cumpar rezerve de produse alimentare pentru mai multe luni.
Si atunci tin minte cum am fost in oras cu treaba si am vazut baietii de la un post de control intern si i-am intrebat de ce fel de ajutor au nevoie. Asa ca toata ziua i-am ajutat cu mancare si alte lucruri necesare.
De la ei am aflat cu ce se ocupa Fortele de Apararea Teritoriala, care nu este armata, ci o subdiviziune formata de voluntari care apara zonele in care traiesc. Atunci eu am inteles ca pot sa ajut si eu, desi nu am pregatire militara si niciodata nu am tina o arma in mana.
„Nu eram sigur ca vreodata voi putea impusca un om”
Toti cei din Fortele de Apararea Teritoriala detin arme si sunt invatati s-o foloseasca. Cat de greu a fost pentru dumneavoastra si cum a fost prima data cand ati tras cu arma?
Nu eram sigur ca vreodata voi putea impusca un om. Au fost foarte multe ganduri, dar atunci in Kiev deja se desfasurau lupte stradale, nu am avut de ales. Ori eu, ori ei pe mine. Eu imi aparam casa. Eu sunt barbat, sunt obligat sa-mi apar tara. Astfel, aceasta intrebare a disparut.
Ulterior, deja am mers chiar si pe linia frontului in regiunea Harkov, raionul Ciugui. Am stat la o distanta de trei-patru kilometri de pozitia inamicului.
Din ceea ce ati reusi sa vedeti, cum ati putea aprecia si descrie comportamentul soldatilor rusi?
Eu nu am o pregatire militara necesara ca sa o fac, dar baietii nostri spun ca pregatirea inginerilor din cadrul trupelor lor este una buna, adica stiu sa sape transee. Nu i-am vazut in lupte.
Dar, de asemenea, stiu ca atunci cand ai nostri au inceput contraofensiva, ei pur si simplu au fugit. Este pamantul nostru, noi suntem acasa. Asta si face diferenta intre noi si rusii: noi, cu tot ce putem, ii vom alunga pana la hotarele noastre. Aici nu pot fi sentimente - ai venit la noi pe un tanc, fii pregatit… Cu noi sunt adevarul si rugaciunile sotiilor noastre.
Intrebarea mea era si in contextul marturiilor despre atrocitatile armatei ruse, inclusiv in Izium, regiunea Harkov. Cum va explicati ca soldatii rusi sunt capabili sa comita asemenea crime ca, de exemplu, torturarea civililor nevinovati?
Eu imi explic in felul urmator: noi pur si simplu suntem diferiti. Acest razboi a demonstrat cat de mult suntem cu adevarat diferiti.
Eu nu cred ca in aceasta armata au venit sa incalce toate legile existente cei mai buni reprezentanti ai natiunii ruse. Nu cred. In schimb, la noi, tara noastra este aparata de cei buni feciori ai neamului.
Acest razboi a demonstrat doar prapastia dintre cele doua popoare. Cultul lor intotdeauna era si va ramane moartea, frica, ura, invidia, razboaiele interminabile. Uitati-va la istoria lor: ei practic nu au trait perioade in care nu au avut razboi cu cineva. Aceasta este metoda lor de a exista.
Eu am crescut in Donbas, in localitatea Kramatorsk. Acolo se vedea foarte bine diferenta intre casele ucrainenilor si cele ale rusilor. In casele ucrainenilor permanent sunt flori in ograda, totul este ingrijit, aranjat, peretii vopsiti, sunt desenate flori sau pasari. Asta este cultura, natura noastra.
Si tot acolo vedeam casele rusilor - ograda abandonata, casa nematurata, acoperisul curge, o parte a gardului este scoasa pentru a pune in soba, pentru ca nimeni nu s-a aprovizionat cu lemne pentru iarna. Asta este diferenta intre noi.
Uitati-va despre ce sunt povestile si cantecele noastre - noi suntem poporul care vrea sa traiasca, sa se dezvolte, suntem gospodari, muncitori. Voi doar uitati-va cum rusii vorbesc cu mamele lor. Este groaznic! Si acum ei se considera un imperiu care vrea sa se largeasca pe seama noastra.
„Cumva autoritatile din Rusia pot sa le asigure oamenilor sanatatea, sa le puna dintii, sa le achite pensiile? Nu, statul lor asa ceva nu face”
Intrucat sunteti din regiunea Donetk, acolo au fost anuntate asa-zisele referendumuri de aderare la Rusia, ce puteti sa ne spuneti despre adevaratele viziuni ale oamenilor de acolo? Ei chiar vor sa fie cu Rusia?
Imi este foarte greu sa raspund la aceasta intrebare, pentru ca au trecut opt ani. In acesti opt ani au crescut multi copii, care pana atunci nici nu puteau merge si vorbi. Unii s-au obisnuit, in primul rand.
Dar pot sa va spun ca atunci cand armata noastra a eliberat Harkov, am putut vorbi cu localnici. Noi trebuia sa intelegem dispozitia lor, trebuia sa vorbim cu ei, sa le explicam ca suntem armata ucraineana si nu conteaza ca suntem din Kiev, Ternopil sau Harkov.
Multi oameni pana acum nu se gandeau la asta: Rusia, Ucraina… Dar atunci cand au vazut ce le-au facut rusii si cum am venit noi sa-i ajutam… Noi le-am adus generatoare. Ei nu aveau transport, noi i-am intrebat ce au nevoie sa le aducem. In schimb, localnicii ne-au adus din gradinile lor rosii proaspete sau ce au avut acolo.
Pur si simplu am spart acest stereotip ca rusii si noi suntem acelasi popor. Si oamenii au vazut asta. Noi am simtit o sustinere, desi anterior unii au avut dubii, altora le era frica si nu au vrut sa vorbeasca despre pozitia lor. Se gandeau ca poate rusii se vor intoarce si ei vor avea probleme.
Dar ei (n.r.- rusii) nu vor avea niciodata acea sustinere din partea localnicilor. Oamenii ne-au ajutat cum au putut, ne-au deschis casele sa putem dormi. Este incredibil cum absolut fiecare se gandeste cum poate ajuta la victoria noastra comuna.
Din ceea ce ati observat exista oameni care cred in ideea promovata de propaganda rusa precum ca Moscova a fost nevoita sa invadeze Ucraina din cauza pericolelor de securitate pentru teritoriul Federatiei Ruse?
Cum poti sa provoci pe cineva in asa fel? Uitati-va, eu traiesc, cineva ma ataca si eu sunt vinovat de asta? Sau merge un baietel mic pe strada, tine o vioara in mana. Tot acolo merge unul care il loveste pe acest baiat in cap si il intreaba de ce l-a provocat. Cu ce l-a provocat? Ca are o vioara prea mica sau un zambet prea bun, sau poarta un costum prea scump?
Ceea ce tine de oameni - oamenii vad totul foarte bine. Ei nu i-au ajutat pe rusi, de exemplu. Va spun sincer, eu cu lacrimi in ochi imi luam ramas bun de la localnici atunci cand trebuia sa mergem la o alta pozitie. Ei erau siguri ca noi ii aparam si asta ne dadea puteri.
Ce credeti despre mobilizarea anuntata de Putin si de felul in care au reactionat barbatii din Rusia?
Eu cred ca asta este deja o agonie a guvernarii ruse. Ei fac declaratii lipsite de logica - parca ieri spuneau ca nu va fi nicio mobilizare, pe urma a devenit clar ca totul era pregatit demult. Ei nu stiu ce sa mai faca, au inteles deja ca au pierdut acest razboi.
Dar ceea ce tine de oameni - ei toti au vazut acest razboi doar online, la televizor, lor li se spunea ca sunt „neinvinsi” si ca sunt “mareti”. Ce poti sa-i mai oferi unui om intr-un maiou nespalat, cand el este beat si sta in fata televizorului? Doar gandul ca este parte a Rusiei marete, a unei natiuni marete si este neinvins.
Cumva autoritatile pot sa-i asigure sanatate, sa-i puna dintii, sa-i achite pensie? Nu, statul lor asa ceva nu face. Asta nu tine de cultura lor.
Dar ce se va schimba in sustinerea rusilor fata de Putin, atunci cand fiii, sotii si tatii lor vor trebui sa mearga pe front?
Au deschis ochii. Atunci cand asta deja ii atinge pe ei, pe familia lor, apar alte ganduri, alta atitudine. Apar intrebarile: de ce ne trebuie noua acest razboi? Pentru ce se lupta? Ce ne-a facut noua aceasta Ucraina? Pentru ce i-am atacat? Eu vad ca aceste intrebari deja incep sa apara.
O fraza pe care eu nu o s-o uit niciodata si care spune totul despre cine vorbim: cineva mi-a povestit ca un locuitor din Buriatia (n.r- republica din Siberia, Rusia) a spus in Bucea sau in Irpin ca „noi nu va vom permite voua (ucrainenilor - n.r.) sa traiti mai bine decat noi”.
Pentru mine totul este absolut clar. Este o invidie. La noi omul face ceva toata viata si are, in timp ce acolo (n.r- in Rusia) a furat, a baut si, gata, iarasi sta flamand. Rusii permanent se gandesc ca cineva va veni si le va da lor ceva. Este un nivel de mentalitate din secolele XVIII-XIX. Ei au ramas acolo.
Cand credeti ca se va termina razboiul si va veti putea intoarce in teatru?
Ma tem sa prognozez ceva, pentru ca de cand a inceput acest razboi m-am amagit singur ca totul va dura pana in vara, apoi ma gandeam ca va fi pana in toamna, apoi credeam ca pana iarna. Dar vom vedea ce va fi mai departe. Se intampla prea multe.
Si aceasta mobilizare este o dovada in plus ca razboiul este pierdut de ei si exista doar probabilitate ca prin aceasta decizie luptele se vor prelungi cu cateva luni. Dar poate nu va fi asa.
Atunci cand totul se va incheia, eu cu placere ma voi intoarce in teatru, eu am multe de povestit, am acumulat o inspiratie nemaipomenita pe care nu am unde s-o manifest acum, de asta imi face asa mare placere sa vorbesc cu dumneavoastra. Vreau sa ma intorc in teatru, in filme cu toate cunostintele si experientele acumulate acum.
Eu am reusit sa vad foarte multe si multe lucruri au fost cu adevarat frumoase, multe fapte cu adevarat eroice, am vazut bunatate, implicare. Mi-ar ajunge pentru mai mult de o suta de spectacole si o suta de filme.