Seful grupului de mercenari Wagner din Rusia, Evgheni Prigojin, a declarat vineri ca un „fost general” al puscasilor marini americani face din armata privata ai carei recruti lupta in Ucraina, scrie Le Figaro.
Raspunzand la o intrebare a ziarului finlandez Helsingin Sanomat, omul de afaceri rus a declarat: „Nu sunt multi cetateni finlandezi la Wagner PMC, aproximativ 20 de persoane. Din motive evidente, nu pot oferi informatii exacte despre acestea”.
„Am o parere foarte buna despre finlandezi pe campul de lupta. Ei lupta intr-un batalion britanic (parte a Wagner) care este comandat de un cetatean american, un fost general in Corpul puscasilor marini”, a declarat Evgheni Prigojin, citat de serviciul de presa al companiei sale Concord.
Evgheni Prigojin, supranumit „bucatarul lui Putin” din cauza contractelor incheiate de grupul sau de catering cu Kremlinul, are reputatia de a fi devenit miliardar datorita contractelor publice pe care le-a obtinut. El face obiectul unor sanctiuni din partea Uniunii Europene si a Statelor Unite. In septembrie, el dezvaluise pentru prima data ca a fondat Wagner in 2014 pentru a lupta in Ucraina si a recunoscut prezenta organizatiei de mercenari in Africa, Orientul Mijlociu si America Latina.
De ani de zile, Wagner a fost suspectat ca joaca un rol in promovarea ambitiilor Kremlinului, inclusiv in Ucraina, unde luptatorii grupului paramilitar s-au aflat in prima linie in timpul ofensivei care a inceput in februarie. La inceputul lunii noiembrie, Wagner si-a deschis primul sediu in Sankt Petersburg, al doilea oras ca marime din Rusia.


