Un medic ucrainean, aflat in Mariupol, a inregistrat interventiile pe care ea si echipa ei le-au avut de la inceputul razboiului. Pe cardul de memorie a fost inregistrat fiecare moment, primirea pacientilor, ingrijirea si tratarea lor. Acum medicul este in mainile armatei ruse, acestia refuzand sa accepte un schimb de prizonieri.
Iulia Paievska este cunoscuta in Ucraina sub numele de Taira. Folosind o camera corporala, ea a inregistrat de-a lungul a doua saptamani eforturile echipei sale de a salva oamenii raniti in timpul luptelor de pe front.
Taira si echipa sa au intrat in garda chiar din prima zi a razboiului. Pe 24 februarie, ea si colegii ei au primit primii soldati ucraineni raniti in Mariupol.
“- Calm.
- Atentie la cap.”
Mai tarziu, in acea noapte, doi copii - un frate si o sora, au fost adusi in stare grava la spital, ei fiind victimele unui schimb de focuri la un punct de control. In ciuda eforturilor medicilor, baiatul a murit.
“Unde te doare?
- Picioarele.. mana, mana “
-Incet, incet.”
“-Baitul a murit. Sper fetita sa supravietuiasca.”
Taira avea grija si de soldatii rusi care erau adusi raniti la spital.
„-Nu vor fi la fel de amabili cu noi.
-O sa-i tratezi pe rusi?
-Dar nu as putea face altfel. Sunt prizonieri de razboi.”
Un clip inregistrat pe 10 martie arata doi soldati rusi scosi dintr-o ambulanta de un militar ucrainean. Unul este intr-un scaun cu rotile. Celalalt este in genunchi, cu mainile legate la spate si cu o rana la picior.
“-El merge singur.
- Ridica-te.
-Calmeaza-te, calmeaza-te...”
Colegii de breasla spun ca Taira era mai mereu pozitiva si ii ajuta pe cei care aveau nevoie de asta.
Sergei CHERNOBRIVETS, PARAMEDIC:“Este un medic adevarat. Este apolitica si ii ajuta pe toti cei care au nevoie de asta.”
Pe 15 martie, un ofiter de politie a predat cardul de memorie unei echipe de jurnalisti de la Associated Press, care documentau atrocitatile din Mariupol, inclusiv un atac aerian rusesc asupra unei maternitati.
Jurnalistii au contactat-ope Taira prin intermediul unui radio cu frecventa redusa, iar aceasta le-a cerut jurnalistilor sa scoata cardul in siguranta din oras.
Iulia PAIEVSKA, MEDIC:“Pe cardul de memorie pe care vi l-am transmis sunt informatii despre toti ranitii salvati pana acum.”
Potrivit agentiei de presa, cardul de memorie a fost ascuns intr-un tampon, iar echipa a trecut prin 15 puncte de control rusesti inainte de a ajunge pe teritoriul controlat de partea ucraineana.
A doua zi, Taira a disparut impreuna cu soferul ei. Ulterior, armata rusa a anuntat capturarea medicului, acuzand-o ca a incercat sa fuga deghizata din oras. Guvernul ucrainean a declarat ca a incercat sa adauge numele ei la un schimb de prizonieri in urma cu doua saptamani, insa nu a primit un raspuns.
Pana in prezent, apropiatii femeii nu mai stiu nimic despre ea.

