Ucraina este joi dimineata tinta unui nou atac cu rachete rusesti, in timp ce in mai multe orase s-au auzit explozii despre care autoritatile au spus ca provin de la sistemele de aparare aeriana care au doborat rachetele care se apropiau, informeaza Reuters, transmite hotnews.ro.
UPDATE 09:46 Primarii din orasul Harkov (est), Kiev si din Lviv (vest) au anuntat joi ca rachete rusesti au lovit orasele si au provocat o serie de explozii, potrivit Reuters.
Ihor Terejov, primarul orasului Harkov, a declarat ca oficialii clarifica ce a fost lovit si daca exista victime, in timp ce Vitali Klitschko, primarul orasului Kiev, a avertizat cu privire la posibilele intreruperi de energie electrica in aceasta zona si a cerut locuitorilor sa isi incarce telefoanele.
UPDATE 09:28 Unul dintre principalii consilieri ai presedintelui Ucrainei, Mihailo Podoliak, a declarat ca peste 120 de rachete au fost lansate in Ucraina joi dimineata de catre Rusia.
UPDATE 08:59 Consilierul biroului prezidential Oleksii Arestovich a scris pe Facebook ca peste 100 de rachete au fost lansate de rusi, in mai multe valuri, iar alarmele de raid aerian se auzeau in toata tara.
Explozii au fost auzite in Kiev, Jitomir si Odesa, potrivit unui corespondent Reuters si a relatarilor din presa locala.
Au fost anuntate intreruperi de energie electrica in regiunile Odesa si Dnipropetrovsk, cu scopul de a reduce la minimum potentialele pagube aduse infrastructurii energetice.
Rachete sunt lansate spre Ucraina de pe navele din Marea Neagra, potrivit lui Oleksandr Vilkul, seful administratiei militare ucrainene din Krivoi Rog, citat de The Guardian.
Comandamentul Operational de Sud al Ucrainei a anuntat marti ca Rusia a desfasurat nave care au la bord cel putin 20 de rachete Kalibr si submarine in Marea Neagra, transmite The Kyiv Independent.
Atacul a venit la scurt timp dupa ce Kremlinul a respins un plan de pace ucrainean, insistand ca Kievul sa accepte anexarea de catre Rusia a patru regiuni.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


