Dosarele personale ale ofițerilor superiori ruși, datele lor personale și documentele ștampilate ale Diviziei a 22-a Aviație cu bombardiere grele au fost „,scurse” pe un pilot rus, transmite publicația britanică The Mirror și portalul ucrainean Glavcom. Informațiile, neverificate din surse independente, au fost publicate de site-ul Rezistența Informațională, scrie libertatea.ro.

Un pilot rus al Diviziei a 22-a Aviație a predat documentele Direcției Principale de Informații ucrainene. Ofițerul, care a contactat online structura de la Kiev, și-a explicat gestul prin faptul că „a fost șocat de atacul asupra spitalului de copii Ohmatdît din Kiev” și „la fel ca unii dintre camarazii lui, nu a înțeles de ce au fost forțați să atace infrastructura civilă a Ucrainei”. 

În acest sens, a decis să predea părții ucrainene fotografii private și documentele cu nume și date personale ale personalului de comandă.

Potrivit pilotului, Divizia a 22-a Aviație, din cadrul unității militare 06987 de la aerodromul Engels, este cea care bombardează în mod constant orașele ucrainene cu rachete Hinjal 101. 

Printre documente se numără dosarele personale ale ofițerilor superiori, datele lor personale și ale membrilor familiilor lor, inclusiv actele ștampilate ale Diviziei. 

În setul de documente sunt fotografii private de la cheful dat cu ocazia numirii șefului de Stat Major al Regimentului 52 Aviație, colonelul Ilia Koriakin, în postul de șef de Stat Major al Diviziei 22 Aviație, de la restaurantul „Naples” din Engels, regiunea Saratov. 

Baza Engels găzduiește bombardierele rusești cu rază lungă de acțiune TU-160 și bombardiere TU-95MS. În aprilie, șase dintre avioanele rusești au fost sabotate de forțele speciale ucrainene și de unitatea de spionaj SBU.

În fotografiile difuzate apar 30 de ofițeri superior, Surse ucrainene au declarat pentru că este posibil ca detaliile personalului de comandă al bombardierelor rusești să fi fost obținute prin alte mijloace.

Citeste si :  Imagini dramatice cu cel mai mare spital de copii din Ucraina după atacul rusesc / Zelenski: Rusia nu poate pretinde că nu știe unde se duc rachetele sale - FOTO/VIDEO

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.