Un cetăţean rus a fost condamnat, vineri, la 15 ani de închisoare de către un tribunal militar pentru că a incendiat un centru de recrutare din oraşul Habarovsk, în estul îndepărtat al Rusiei, a relatat agenţia oficială rusă RIA Novosti, transmite digi24.ro.

Potrivit sentinţei, bărbatul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost găsit vinovat de infracţiunile de terorism, vandalism, huliganism, profanare de morminte şi dezonoare adusă drapelului naţional, potrivit Agerpres.  

Ancheta a stabilit că acuzatul, care se opunea recrutărilor pentru a lupta în campania militară rusă din Ucraina, a incendiat, toamna trecută, cu două cocteiluri Molotov biroul de recrutare din cartierul Industrialni din Habarovsk. 

Oficiali ai centrului au fost răniţi în atac, care a provocat pagube considerabile clădirii. 

În plus, instanţa militară a considerat că a fost dovedit că acuzatul a pictat simboluri "care semănau cu cele naziste" pe steaguri ruse amplasate pe mormintele soldaţilor căzuţi în Ucraina.