Un ucrainean a dat dovada de un curaj incredibil. Printre atacuri cu rachete si bombardamente, el a evacuat sute de persoane din Mariupol cu o duba avariata. Barbatul a povestit pentru CNN si BBC cum a organizat convoaiele, a dus mancare in zona incercuita de rusi si cum si-a transformat clubul de noapte pe care il avea in oras intr-un adapost antiaerian.
” Ne coboram! Toti coboram atent! O Doamne! Sper ca copiii sunt in siguranta. Nu imi pot stapani lacrimile. Copiii plang, se tem.”
Mihailo Purishev a evacuat sute de oameni din orasul Mariupol. A facut asta voluntar si pe propriul risc.
” -Priviti cati copii sunt aici.
-Gata, linistiti-va. Ne pregatim pentru evacuare, dar va asumati riscul. Din lucruri, doar cu care va imbracati si gata.
-Cati copii sunt?
-Unu, doi, trei, patru, cinci !
-Are 4 luni, micutul ! »
In unul dintre atacuri a fost avariata si dubita lui Mihailo.
»Voluntarul » se pare ca a mers destul. Ne vom stradui sa-l reparam. »
A reparat dubita si si-a continuat misiunea sa de salvare.
”Buna dimineata! Am ajuns! Tatal meu drag! Cu noi sunt doi pasageri mici!”
Mihailo PURISHEV, VOLUNTAR: ”Eu intelegeam ca Teatrul Dramatic este un loc sigur si de aceea nici nu evacuam de acolo.
-Buna seara! La etajul doi erau mame care alaptau, femei insarcinate. Toate erau prin odai diferite. Si dupa ce am plecat, am aflat ca o racheta a cazut peste teatru, nu intelegeam care a fost tinta. Acolo nu erau militari.”
Mihailo Purishev si-a transformat clubul de noapte intr-un adapost antiaerian si ducea mancare si medicamente in zona incercuita de rusi.
”Va rog sa va dati mai in spate ! E atat de greu emotional ca deja nici nu mai vreau sa merg. E foarte greu. Si toti sunt batrani. E greu de descris. E groaznic!”
El a povestit ca a fost martor la scene in care oamenii disperati se luptau pentru a primi alimente si apa.
Mihailo PURISHEV, VOLUNTAR: ”Nu mai am nimic. Am imprastiat toate alimentele. Este o trauma psihologica si nu stiu cum vor trai cu asta. Parca au trecut peste asta, dar eu, de exemplu, mi se spune ca noapte cand dorm, eu plang. »
Mihailo Purishev recunoaste ca se temea de moarte si se gandea la copiii sai dar si la oamenii care inca mai aveau nevoie de ajutor. Acum desi in Mariupol ar mai fi inca 100 de mii de oameni care trebuie evacauti, Mihailo nu mai poate ajunge acolo din cauza asediului si se gandeste cu groaza ca acei oameni vor muri de foame intr-un oras in ruine.