Un ucrainean a reusit sa scape nevatamat din orasul puternic bombardat Severodonetk, din Donbas, fugind pe bicicleta si ferindu-se bombardamentele artileriei si avioanelor Rusiei.
„Au fost multe focuri de arma si cel putin doua lovituri aeriene in apropierea mea”, a declarat Arif Bagirov pentru BBC, vorbind despre calatoria sa de 50 de kilometri facuta pe doua roti, pana in orasul Bakhmut. Barbatul de 45 de ani, editor si blogger, a intuit ca daca un obuz a cazut deja in apropiere, atunci cel mai probabil, rusii nu vor mai lovi acolo.
Folosind aceasta tactica, el a ajuns la Bakhmut fara sa fie atins. „Erau cratere pe drum, totul acolo era distrus, inclusiv masinile”, a spus Bagirov. „Si erau o multime de resturi peste tot. Pana la urma, este un drum de pe front. Slava Domnului, nu erau cadavre – dar se putea vedea ca oamenii au murit acolo”, a adaugat el.
Bagirov a spus ca era mai usor sa evite avioanele rusesti, deoarece le putea auzi de la distanta. „Am gasit un sant in care sa ma intind si acolo am stat pana cand au trecut”, a explicat el.
Barbatul a spus ca a simtit o mare usurare atunci cand a ajuns in cele din urma la Bakhmut, un oras aflat sub control ucrainean, la vest de Severodonetk.