Ungaria ar fi acceptat deblocarea următoarei etape a negocierilor privind aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, permițând avansarea procedurilor pentru deschiderea clusterelor 2 și 3, blocate anterior de Budapesta. Informația este relatată de presa ucraineană, care citează o sursă europeană familiarizată cu negocierile.

Potrivit sursei, grupul de lucru al Consiliului UE pentru extindere a aprobat rezultatele screeningului pentru cele două clustere, iar ambasadorii statelor membre au convenit asupra transmiterii către Ucraina și Republica Moldova a unor scrisori privind prezentarea pozițiilor de negociere.

Ce prevăd cele două clustere

Clusterul 2 vizează Piața internă, în timp ce clusterul 3 se referă la Competitivitate și creștere incluzivă. După ridicarea blocajului, proiectele pozițiilor de negociere ale UE pentru cele două domenii urmează să fie pregătite în perioada următoare.

Potrivit informațiilor citate de presa ucraineană, procedurile ar putea avansa rapid. Statele membre ar putea conveni asupra poziției de negociere pentru deschiderea celor două clustere în jurul datei de 12 octombrie.

Ucraina ar putea deschide oficial clusterele pe 13 octombrie

Unul dintre elementele care au contribuit la deblocarea situației este un proiect de lege privind educația în limbile minorităților naționale, înregistrat recent în Rada Supremă de la Kiev.

Dacă etapele legislative și procedurale vor fi finalizate conform planului, pe 13 octombrie ar putea avea loc o conferință interguvernamentală Ucraina-UE, în cadrul căreia clusterele 2 și 3 ar putea fi deschise oficial.

Ungaria a blocat timp de mai multe luni aprobarea rezultatelor screeningului pentru cele două clustere, împiedicând astfel Ucraina să avanseze spre următoarea etapă a negocierilor de aderare.

Deblocarea vine în contextul eforturilor Kievului de a accelera procesul de integrare europeană și de a deschide cât mai multe capitole de negociere în perioada următoare, scrie Digi24.ro.