Fortele rusesti intensifica utilizarea operatiunilor psihologice si informationale pentru a afecta moralul soldatilor ucraineni, scrie Institutul american pentru Studiul Razboiului (ISW) in evaluarea publicata in noaptea de miercuri spre joi.

Razboi psihologic si informational cu mesaje trimise ucrainenilor

GUR a raportat ca fortele ruse trimit mesaje pe o varietate de platforme, inclusiv Telegram, Viber, Signal, WhatsApp si trimit SMS-uri si ca mesajele folosesc informatii de localizare pentru a ameninta ca vor face rau soldatilor ucraineni sau membrilor familiilor acestora.

Expertul militar ucrainean Dmytro Snegirov a remarcat, in plus, ca propagandistii rusi desfasoara campanii informationale si psihologice pentru a deteriora moralul trupelor ucrainene prin difuzarea de informatii conform carora batalia pentru Severodonetk va deveni „urmatorul Mariupol."

Aceste atacuri informationale si psihologice urmaresc probabil sa scada moralul militarilor ucraineni, in timp ce operatiunile pe mai multe axe de inaintare continua sa genereze un numar mare de victime atat de partea ucraineana, cat si de partea rusa.

Unii soldati au refuzat sa lupte si s-au intors in Rusia

Comandantii militari rusi continua sa se confrunte cu provocari legate de generarea de forte de lupta. Comandamentul Operational de Sud al Ucrainei a raportat ca birourile de inrolare militara din Crimeea falsifica rezultatele examenelor medicale obligatorii administrate in timpul perioadei de recrutare de vara pentru a maximiza numarul de recruti.

De asemenea, politia rusa a arestat un barbat care a aruncat un cocktail Molotov si a dat foc unei cladiri administrative locale din Crimeea in semn de protest fata de invazia in Ucraina, ceea ce indica probabil o nemultumire tot mai mare fata de eforturile de razboi ale Rusiei.

Mobilizarea fortata in asa-zisele Republici Populare Donetk si Lugansk exacerbeaza tensiunile sociale si provoaca proteste in Donbas.

Statul Major General ucrainean a raportat, de asemenea, ca elemente nespecificate ale Diviziilor de Asalt Aeropurtat 106 si 76 ale Garzii (formatiuni de elita ale armatei Moscovei) au refuzat sa participe la lupte in regiunea Lugansk si s-au intors in Rusia.

Divizia 76-a de Asalt Aeropurtat a Garzilor a participat anterior la asalturile asupra Kievului, Izium si Popasna, ceea ce a dus probabil la demoralizarea trupelor.

Principalele concluzii ale ISW:

Trupele de invazie au continuat asalturile impotriva pozitiilor ucrainene din Severodonetk. In acelasi timp, fortele rusesti incearca sa flancheze pozitiile ucrainene din regiune pentru a nu fi nevoiti sa traverseze raul Siversky Donet.

Armata rusa continua operatiunile in jurul Sviatohirsk si la vest de Lyman pentru a se conecta cu operatiunile la sud-est de Izium si pentru a inainta spre Slovyansk.

Fortele rusesti isi intensifica operatiunile in nord-vestul regiunii Herson, ca raspuns la recentele contraatacuri ucrainene.

Trupele Moscovei din regiunea Zaporojie isi concentreaza atacurile terestre si de artilerie in apropierea granitei dintre Zaporojie si regiunea Donetk si probabil ca incearca sa consolideze controlul asupra autostrazii dintre Vasylivka-Orikhiv si Huliapole pentru a sprijini operatiunile din nord-estul Zaporojiei.

Autoritatile de ocupatie sustinute de Rusia incearca sa stabileasca conditiile pentru integrarea politica a zonelor ocupate in Federatia Rusa, dar probabil ca actioneaza independent si intr-o maniera incoerenta din cauza lipsei unei autoritati de ocupatie unificatoare.

Fortele rusesti au intensificat operatiunile psihologice si de informare pentru a degrada moralul ucrainenilor.

Cum arata efortul rus de razboi din Ucraina:

Efort principal - Ucraina de Est (compus dintr-un efort subordonat si trei eforturi de sprijin);

Efort principal subordonat - incercuirea trupelor ucrainene in „buzunarul” dintre Izium si regiunile Donetk si Lugansk.

Efort de sprijin 1 -Orasul Harkov;

Efort de sprijin 2 - Axa sudica;

Activitati in zonele ocupate de Rusia

Sursa: