Presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va deplasa sambata la Kiev, ziua cand se implinesc doi ani de la inceputul invaziei ruse in Ucraina, au confirmat vineri surse comunitare, potrivit agentiei EFE, transmite g4media.ro.
Aceleasi surse nu au dorit sa detalieze care va fi programul presedintei executivului UE, din motive de securitate.
„Astazi se implineste o aniversare tragica: aceea a agresiunii ruse pe scara extinsa contra Ucrainei”, a amintit Ursula von der Leyen intr-un comunicat emis vineri impreuna cu presedintele Consiliului European, Charles Michel, si cu presedinta Parlamentului European, Roberta Metsola.
Au fost „doi ani de violenta, brutalitate, teroare si distrugere. Nu vom uita niciodata socul initial al atacului, oroarea evenimentelor de la Borodianka, Bucea, Mariupol”, se arata in acelasi comunicat, in care sefii principalelor institutii ale Uniunii Europene asigura ca aceasta din urma va sustine mereu independenta, suveranitatea si integritatea teritoriala a Ucrainei.
Odata cu implinirea a doi ani de la inceputul razboiului, UE a aprobat vineri al 13-lea pachet de sanctiuni impotriva Rusiei, care cuprinde cel mai consistent set de masuri intr-un singur pachet si de asemenea include companii chineze.
Ursula von der Leyen vine la Kiev in aceeasi saptamana in care a anuntat ca abia dupa alegerile europarlamentare din iunie UE va decide daca va incepe efectiv negocierile de aderare cu Ucraina, desi initial era prevazut ca aceasta decizie privind aprobarea ”cadrului de negociere” pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeana sa fie validata in luna martie.
In acest timp, pe front, armata ucraineana fragilizata de esecul contraofensivei din vara trecuta si confruntata cu o criza de soldati si de munitii pentru artilerie face greu fata trupelor ruse revenite in ofensiva si care au ocupat saptamana aceasta orasul Avdiivka, o reduta fortificata a armatei ucrainene.
Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri aliatilor occidentali ai Ucrainei livrarea rapida de noi sisteme antiaeriene si de avioane de lupta, argumentand ca in etapa actuala a conflictului „lucrul cel mai important este sa deblocam cerul”, referindu-se la una dintre dificultatile de care se lovesc trupele ucrainene, respectiv lipsa sprijinului aerian.
Sosit la Kiev in fruntea unei delegatii de congresmeni democrati, presedintele Senatului SUA, Chuck Schumer, a promis in ajunul implinirii a doi ani de la invazia rusa ca „va lupta” in continuare la Washington pentru a obtine aprobarea ajutorului suplimentar de peste 60 de miliarde de dolari cerut de presedintele Joe Biden pentru Ucraina si blocat de congresmeni republicani, blocaj ce impiedica in mare masura livrarile de noi arme si munitii americane de care Kievul are acum atat de mult nevoie.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


