Casa Albă încearcă să afle cum va fi îmbrăcat Volodimir Zelenskin la întâlnirea de luni cu Donald Trump, după ce ţinuta militară pe care a purtat-o la ultima întrevedere din Biroul Oval le-a displăcut președintelui american şi vicepreşedintelui său J. D. Vance, scrie Le Figaro, care citează două surse Axios, transmite hotnews.ro.

Potrivit celor două surse citate, mai mulți oficiali ucraineni au fost întrebaţi de către Casa Albă dacă Zelenski va purta costum la întâlnirea cu Donald Trump din Biroul Oval.

În opinia lui Trump, ţinuta este primordială.

În timpul vizitei sale la Washington de la sfârșitul lunii februarie, Zelenski a fost mustrat de un reporter american pentru că nu a purtat costum la întâlnirea de la Casa Albă, o întâlnire care a degenerat la scurt timp într-un schimb aprins de replici, președintelui ucrainean reproșându-i-se, printre altele, că nu ar fi arătat suficientă recunoștință pentru sprijinul acordat de SUA pe timp de război. Întâlnirea s-a încheiat brusc, iar o conferință de presă și un prânz planificate au fost anulate după confruntarea din Biroul Oval.

„De ce nu purtaţi un costum? Aveți un costum? O mulţime de americani au o problemă cu faptul că nu respectaţi demnitatea funcţiei”, l-a întrebat pe Zelenski jurnalistul american care este corespondentul şef la Casa Albă pentru Real America’s Voice. În acel moment, vicepreședintele JD Vance a început să râdă. „Voi purta costum după ce acest război se va termina”, a replicat atunci Zelenski.

Potrivit Axios, unii oficiali americani au considerat că faptul că Zelenski nu a purtat costum a contribuit într-o anumită măsură la rezultatul dezastruos al întâlnirii din Biroul Oval.

Surse au declarat pentru Axios că Zelenski urmează să se prezinte la Casa Albă purtând aceeaşi jachetă neagră ca la summitul NATO de la Haga, în iunie: „Va fi o haină stil costum, dar nu costum complet”. La summitul NATO din Olanda, Volodimir Zelenski a purtat pentru prima oară de la invazia rusă a Ucrainei, la 24 februarie 2022, altceva decât o ţinută militară.

Volodimir Zelenski la întâlnirea bilaterală cu Donald Trump, în marja summitului NATO de la Haga. Credit foto: Handout / AFP / Profimedia

Acest lucru l-a „încântat” atunci pe Donald Trump, potrivit unor oficiali americani.

Un consilier al preşedintelui american a declarat, glumind în parte, că „ar fi un semn bun pentru pace” dacă Volodimir Zelenski ar purta un costum luni. „Nu ne aşteptăm s-o facă”, a adăugat imediat această sursă.

„Ar fi bine dacă ar purta o cravată, dar nu ne aşteptăm la asta”, a declarat un alt consilier.

Această sursă spune că vicepreşedintele J. D. Vance a fost cel mai deranjat de modul în care a apărut şi de atitudinea lui Volodimir Zelenski la ultima lor întâlnire din Biroul Oval: „Povestea cravatei a fost treaba lui JD la început”.

Însă, potrivit surselor citate, preşedntele ucrainean nu intenţionează să poarte o cravată.