Vladimir Putin a semnat un decret prin care simplifica procesul de acordare a pasapoartelor rusesti locuitorilor din regiunile ocupate, Herson si Zaporojie. Unele voci de la Kiev sustin ca acest gest transforma ocupatia in anexare, si se astepta ca toata regiunea sa fie incorporata in Federatia Rusa, Herson fiind foarte aproape de Crimeea. Autoritatile pro-ruse din zona au declarat deja limb rusa drept limba oficiala si au introdus in circulatie rubla ruseasca. Jurnalistii straini au vizitat Hersonul si au discutat cu oamenii din portul strategic aflat acum sub dominatia Rusiei.

Vehicule militare carbonizate care apartin armatei ruse peste tot. Asa arata drumul spre Herson. Orasele si satele din regiune, aflate sub ocupatie ruseasca inca din primele zile de razboi, au fost complet izolate. 

Comportamentul soldatilor rusi a nemultumit multi cetateni, care spun ca se tem pentru viata lor. Aceasta femeie, care a vorbit cu jurnalistii straini sub protectia anonimatului, spune ca daca civilii incearca sa isi expuna punctul de vedere asupra ocupatiei ruse, pot fi omorati.

“Daca spui ca “ne-ai ocupat”, soldatii nu sunt fericiti si ei spun ca au dreptul de a ne impusca si de a impusca toata familia.”

Natasha a spus ca armata rusa s-a comportat destul de bine cu ea. Cu toate acestea, femeia ar fi vrut ca soldatii rusi sa nu fie aici si sustine ca nu ii este frica sa vorbeasca deschis.

Natasha, LOCUITOARE A ORASULUI HERSON: "Sunt ucraineanca, locuiesc pe propriul meu pamant. Vreau ca Hersonul sa fie liber, sa fie asa cum a fost inainte. Am trait bine, normal, calm si liber. "Nu, nu mi-e frica. Ce ma ameninta? Ma vor ucide, lasa-i sa ma omoare".

In oras se mai pot vedea drapele ucrainene, in timp ce steagurile rusesti au fost arborate deja pe acoperisurile institutiilor oficiale.

Seful adjunct al regiunii Herson, numit de partea rusa, le-a spus reporterilor despre viziunea sa referitor la viitorul regiunii.

Kirill STREMOUSOV, SEF ADJUNCT AL REGIUNII HERSON: „Subliniez ca regiunea Herson, va deveni parte a Rusiei ca urmare a unui document cu drepturi depline al Federatiei Ruse”.

Situat in regiunea Herson de pe coasta Marii Negre, orasul Skadovsk se afla si el sub controlul armatei ruse. Soldatii rusi au impanzit toate strazile, iar in prezenta lor, localnicii se arata multumiti. 

"Calm, bine, in liniste. Singurul lucru pe care mi l-as dori este ca toate magazinele, toate bancile sa functioneze."

"Ne-am dori pacea si sa fim un stat non-bloc, ca Elvetia, ca Suedia. Elvetia este o tara mica care traieste de 200 de ani fara lupta".

Rusia a preluat controlul asupra regiunii de sud a Ucrainei, Herson, la jumatatea lunii martie. De atunci, fortele ruse au numit o noua administratie si au inceput sa introduca in circulatie rubla ruseasca, cu intentia de a transforma regiunea in parte componenta a teritoriului rus.