Se pare că vestimenația lui Volodimir Zelenski, mai exact costumul pe care nu l-a îmbrăcat, a fost punctul de cotitură a discuțiilor de aseară. Presa internațională citează oficiali americani care spun că Trump s-a arătat deranjat din primele secunde de când liderul ucrainean a apărut în fața sa. Deși ar părea un lucru nesemnificativ, gazedele de la Casa Albă au considerat ținutele lui Zelenski, prin care el își exprimă solidaritatea cu poporul său, un nerespect față de ei.  

Imediat ce Volodimir Zelenski a coborât din mașină, Donald Trump a aruncat imediat o piatră în grădina liderului ucrainean, atrăgând atenția asupra aspectului său exterior.

 „Este îmbrăcat elegant astăzi.”

Presa internațională, care citează mai mulți oficiali americani, scriu că înainte de întâlnirea istorică, Zelenski a fost sfătuit de echipa lui Trump să renunţe la costumaţia sa obişnuită în stil militar pentru ceva mai formal, potrivt Axios. Cu toate acestea, el nu a făcut-o, purtând obişnuita ţinută cu bluzon de tip polo de culoare neagră având în partea stângă un trident, simbolul ucrainean. Acest lucru, a adăugat publicaţia americană citând două surse, l-a iritat pe Trump. Iar în timpul conferinţei de presă, Zelenski chiar a fost întrebat de către un jurnalist de ce nu a venit la costum.    

„-De ce nu purtați costum? Sunteți cel mai înalt reprezentant al unei țări în acest birou și refuzați să purtați costum. Măcar aveți un costum?
-Da, aveți o problemă cu asta? 
-Mulți americani au o problemă că nu respectați...
-Eu voi purta un costum când acest război se va termina. Poate unul ca al tău, poate unul mai bun. O să vedem. Poate ceva mai ieftin.”

Întrebarea a fost adrersată de Brian Glenn, corespondentul şef al Casei Albe pentru Real America's Voice, o reţea media de dreapta, cu o listă de emisiuni plină de aliaţi ai lui Trump, scrie BBC. Practic, întrebarea despre garderoba sa a prefaţat discuţia despre recunoştinţă şi respect care a dus la un schimb aprins de replici a lui Zelenski cu gazdele sale. Deși se știa că la începutul războiului liderul ucrainean a renunţat la ţinutele formale şi a preferat să se îmbrace în uniforme kaki sau, mai nou, negre, apropiate de ţinuta militară, din spirit de solidaritate cu cei care luptă şi cu poporul ucrainean.

„Vremurile s-au schimbat și mi-a fost inconfortabil să vorbesc cu oamenii într-o situație atât de dificilă. // La urma urmei, este război și este foarte ciudat când este război și tu porți un costum.”

Deşi poate părea un aspect nesemnificativ, liderului american i s-a părut clar că este ceva ce contează. Dar oare conteză vestimentația, când vine vorba despre viața unei națiuni? Sau dacă Zelenski venea la patru ace - Trump îi oferea garanții de securitate, se întreabă presa. Cel mai probabil a fost doar un moft al lui Trump, un motiv inventat de a nu ajuta Ucraina și de a-și arăta supremația asupra tuturor. 

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.