Viitorul războiului din Ucraina se decide, astăzi, în Statele Unite ale Americii. Volodimir Zelenski și Donald Trump s-au întâlnit din nou, acum câteva minute, ca să discute planul de pace. Potrivit presei internaționale, cei doi lideri se confruntă cu divergențe serioase în privința documentului. Temele cheie de astăzi vor fi soarta Donbasului și viitorul Centralei nucleare de la Zaporojie. Între timp, Vladimir Putin lansează noi acuzații la adresa Kievului.

Ucraina face tot posibilul pentru a încheia războiul cu Rusia, dar, în cele din urmă asigurarea păcii va depinde de partenerii Kievului, a declarat astăzi Volodimir Zelenski înainte de a ajunge la Miami.

Liderul ucrainean a aterizat câteva ore în urmă pe aeroportul din Florida, iar acum se află la reședința lui Donald Trump din Mar-a-Lago. Acolo Zelenski va încerca să obțină sprijinul omologului său american pentru noua versiune a planului de pace privind războiul din țara vecină, în care principalele idei sunt reprezentate de cedări teritoriale, dar și de garanțiile de securitate. Este foarte posibil ca la finalul acestor negocieri, Ucraina să fie obligată să cedeze o parte dintre teritoriile ocupate de ruși. Liderul de la Kiev pare dispus să facă acest compromis cu o singură condiție: garanții de securitate din partea țărilor NATO.

Malgorzata ZAWADKA, ANALIST POLITIC DIN POLONIA: „-Credeți că Zelenski va veni cu concesii – teritorii, zone economice speciale – în timp ce Rusia continuă atacurile?”

-Indiferent ce se va decide acum, indiferent de ce va spune Rusia, indiferent de ce presiuni va face Trump asupra lui Zelenski, nu vom avea o pace durabilă. Europa vorbește despre „coaliția celor dispuși”, dar nu are putere militară reală.”

Un alt punct important, care trebuie bine analizat astăzi este Centrala nucleară de la Zaporojie, aflată acum în mâinile rușilor. Este de așteptat ca această întâlnire să dureze câteva ore, după care Volodimir Zelenski și Donald Trump vor susține o conferință de presă. Ieri în timpul escalei sale în Canada, Zelenski a sperat că întâlnirea de astăzi va fi constructivă și s-a consultat în prealabil cu aliații săi europeni. Însă potrivit Reuters, Zelenski și Trump se confruntă cu divergențe serioase în privința planului de pace.

Malgorzata ZAWADKA, ANALIST POLITIC DIN POLONIA: „-Care ar fi cea mai dureroasă concesie pentru Ucraina? 

„Ucraina se află într-o poziție extrem de dificilă, pentru că știm că Rusia nu își dorește ca Ucraina să existe. Dacă Zelenski va accepta să renunțe la regiunile Lugansk și Donețk, la întregul Donbas, știm foarte bine că liniile de fortificație vor dispărea, iar Ucraina va deveni vulnerabilă în fața unor noi invazii.”

Moscova a cerut în repetate rânduri Ucrainei să predea întreaga regiune Donbas, inclusiv teritoriile care rămân sub controlul forțelor de apărare ucrainene. Oficialii ruși s-au opus și altor părți ale ultimei propuneri. Iar acest lucru ridică îndoieli cu privire la faptul că liderul rus Vladimir Putin ar accepta rezultatul discuțiilor din Florida. 

De la Moscova, Putin a lansat aseară noi acuzații, spunând că Ucraina de fapt nu vrea pace. Dar se pare că a uitat cine a refuzat armistițiul de sărbători și cine pune bețe în roate în timpul negocierilor, au punctat unii experți. Documentul în 20 de puncte propune îngheţarea poziţiilor pe front, fără a răspunde cererii ruse de retragere a forţelor ucrainene din aproximativ 20% din regiunea estică a Doneţkului, pe care acestea o controlează încă. De asemenea, noul text nu mai include nicio obligaţie juridică de neaderare la NATO pentru Ucraina, o altă cerere esenţială a Kremlinului.