Premierul maghiar Viktor Orban a fost sunat marti de presedintele ucrainean Volodimir Zelenski si i-a transmis acestuia ca Ungaria sustine cererea Ucrainei de a obtine statutul de candidat la UE si ca ar trebui eliminate cat mai curand posibil obstacolele birocratice din calea aderarii efective a Ucrainei la UE, transmite agentia publica maghiara MTI, care il citeaza pe Bertalan Havasi, seful biroului de presa al premierului ungar, agentia ungara de presa MTI.
Declaratia oficialului maghiar vine dupa ce, cu o zi inainte, tot Bertalan Havasi anuntase ca Viktor Orban a cerut luni ca Ucraina si Republica Moldova sa primeasca statutul de tari candidate concomitent cu Bosnia si Georgia. Conditia pusa luni de Viktor Orban este imposibil de indeplinit insa, dat fiind ca Georgia este considerata extrem de indepartata de perspectiva europeana, iar Bosnia este macinata de tensiuni interetnice alimentate de Serbia si Rusia.
Zelenski l-a sunat marti pe Orban pentru a discuta despre integrarea europeana a Ucrainei, despre primirea refugiatilor de razboi, precum si despre alte domenii de cooperare ungaro-ucrainene, a mai spus marti subsecretarul de stat Bertalan Havasi.
Viktor Orban a mai precizat ca Ungaria a acceptat deja aproximativ 800 000 de refugiati ucraineni si ca este pregatita sa coopereze in continuare in domeniul energiei, sa transporte pe calea ferata cereale din Ucraina si sa primeasca si mai multi studenti ucraineni.


