Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, si secretarul Apararii, Lloyd Austin, s-au intalnit cu presedintele ucrainean Volodimir Zelenski in Ucraina, a confirmat un inalt oficial al Departamentului de Stat, potrivit Reuters.
Cei doi oficiali SUA au anuntat intoarcerea treptata a diplomatilor americani in tara si numirea unui nou ambasador, conform surselor citate. Secretarii cabinetului au promis, de asemenea, un nou pachet de asistenta in valoare de 713 milioane de dolari pentru guvernul lui Zelenski si tarile din regiune, unde invazia Rusiei a starnit temeri legate de o agresiune ulterioara din partea Moscovei.
Oficialii americani Blinken si Austin s-au intalnit cu Zelenski
Oficialii au refuzat cererile din partea presei de a-i insoti pe secretari in Ucraina, invocand securitatea. Oficialii au informat reporterii din Polonia cu conditia ca aceasta calatorie sa nu fie anuntata pana cand delegatia a iesit in siguranta din Ucraina.
Lloyd Austin va calatori in Germania, unde va gazdui omologi din peste 20 de natiuni si pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la baza aeriana americana de la Ramstein, pentru a discuta despre nevoile de aparare ale Ucrainei, a declarat un oficial de la Pentagon, potrivit news.ro.
Blinken: "O Ucraina suverana si independenta va exista mult mai timp decat va fi Vladimir Putin pe scena"
"O Ucraina suverana si independenta va exista mult mai timp decat va fi Vladimir Putin pe scena", a declarat, luni, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, dupa intalnirea cu presedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Secretarul apararii, Loyd Austin, a precizat ca Statele Unite ”fac cat mai multe eforturi si cat de repede pot sa obtina ceea ce au nevoie ucrainenii", relateaza CNN.
”Concluzia este aceasta. Nu stim cum se va desfasura restul acestui razboi, dar stim ca o Ucraina suverana si independenta va exista mult mai mult timp decat va fi Vladimir Putin pe scena", a spus Blinken. ”Iar sprijinul nostru pentru Ucraina continua. Va continua pana cand vom vedea succesul final”, a subliniat el.
”Acesta a fost punctul central al vizitei noastre. Am vrut sa ne concentram pe munca ce trebuia facuta in privinta planului de joc pe care il avem, asupra modului in care avansam in toate aceste linii diferite de efort”, a argumentat Blinken.
Ucraina are nevoie de arme cu raza lunga de actiune
Vorbind in cadrul unei conferinte de presa intr-o locatie nedezvaluita din apropierea frontierei dintre Polonia si Ucraina, Austin a spus ca a fost ”o intalnire foarte productiva” si o ”sesiune antrenanta”.
”Am fost foarte fericiti sa avem aceasta oportunitate. In timpul intalnirii, ne-am exprimat cele mai profunde condoleante presedintelui pentru pierderea atator civili si, bineinteles, pentru pierderea acelor militari curajosie care au facut o treaba magnifica pentur a respinge fortele ruse”, a mai afirmat Austin. ”Ne-am exprimat, de asemenea, admiratia pentru profesionalismul si angajamentul lor de a-si apara democratia”, a mentionat secretarul SUA al apararii.
”Deci (n.r. ucrainenii) au nevoie de arme cu raza lunga de actiune. I-ati auzit ca au spus ca au nevoie de tancuri. Si facem tot ce putem sa obtinem tipurile de sprijin, de artilerie si munitie care vor fi eficiente in aceasta etapa a luptei”, a continuat el. Austin a mentionat ajutorul de 800 de milioane de dolari, oferit de presedintele Biden, care permit livrarea a 155 de obuziere. "De asemenea, suntem angajati alaturi de colegii nostri din alte tari in vederea furnizarii aceluiasi tip de capacitate”, a mai spus Austin.
El a adaugat ca a vazut ”semne” ca ”multe tari se vor alatura si vor furniza munitii si obuziere suplimentare”. ”Asa ca vom face cat mai multe eforturi, cat de repede putem, sa obtinem ceea ce au nevoie (n.r. ucrainenii)”, a conchis el.


