Presedintele Vladimir Putin a cerut din nou garantii de securitate pentru Rusia, afirmand ca acestea vor fi necesare pentru a pune capat razboiului din Ucraina, relateaza agentiile Reuters si Bloomberg, potrivit hotnews.ro.
Putin a declarat in cadrul unui interviu publicat miercuri de agentia RIA Novosti, cu doar doua zile inainte de inceperea alegerilor prezidentiale in Rusia, ca Moscova este dispusa sa puna capat razboiului prin „mijloace pasnice”, dar ca Ucraina trebuie sa tina cont de „realitatile de pe teren”.
Atat Putin, cat si purtatorul sau de cuvant Dmitri Peskov, seful diplomatiei ruse Serghei Lavrov si alti oficiali de la Moscova au folosit in mod repetat aceasta formulare pentru a se referi la faptul ca Ucraina trebuie sa accepte pierderea teritoriilor sale pe care Rusia le revendica si pe care liderul de la Kremlin le-a proclamat anexate in septembrie 2022.
„In acest caz, suntem interesati in principal de securitatea Rusiei. Vom merge mai departe pornind de la asta”, a declarat el in interviul de miercuri cu privire la garantiile de securitate revendicate de Moscova.
Intrebat daca o „intelegere corecta” cu Occidentul este posibila, Putin a raspuns ca Rusia vrea garantii in scris.
„Nu am incredere in nimeni, dar avem nevoie de garantii iar garantiile trebuie sa fie in scris, ele trebuie sa fie de o asemenea natura incat sa ne satisfaca”, a explicat el.
Ce garantii de securitate a cerut Rusia anterior
Desi Putin nu a intrat in detalii privind asigurarile pe care le doreste, in decembrie 2021, inainte de declansarea razboiului din Ucraina, Rusia a publicat si transmis oficial cancelariilor occidentale o lista cu garantiile de securitate pe care le vizeaza.
Moscova cerea atunci, printre altele, ca NATO sa renunte la orice activitate militara in Ucraina, Europa de Est, Caucaz si Asia Centrala, dar si ca alianta sa nu desfasoare trupe si arme suplimentare in afara tarilor care se aflau in ea in mai 1997 (inainte ca vreo tara din Europa de Est sa intre in NATO), cu exceptia unor cazuri exceptionale si doar cu acordul Rusiei.
In cadrul interviului de miercuri Putin a vorbit din nou si despre arsenalul nuclear al Rusiei, afirmand ca tara sa este pregatita pentru un razboi nuclear, dar ca nu crede ca „lucrurile se precipita spre asa ceva”.
Putin, decidentul suprem in ceea ce priveste armele nucleare ale Rusiei, a reiterat ca utilizarea lor este precizata in doctrina nucleara a Moscovei, cea care stabileste circumstantele in care Rusia si-ar putea folosi armamentul nuclear.
„Armele exista pentru a le folosi. Avem propriile noastre principii", a spus Putin, care a avertizat de mai multe ori in ultimii doi ani ca Occidentul risca sa provoace un razboi nuclear daca trimite trupe sa lupte in Ucraina.


