Sambata, la implinirea unui an de cand Rusia a proclamat anexarea regiunilor ucrainene Herson, Zaporojie, Donetk si Lugansk, presedintele rus Vladimir Putin a promis reconstructia regiunilor afectate de razboi, transmite hotnews.ro.

Vor fi reconstruite „scoli, spitale, cladiri de locuinte si drumuri, muzee si monumente", a declarat Putin, conform unui comunicat difuzat de Kremlin.

Toate regiunile din Rusia acorda un „ajutor fratesc" la efortul de reconaxstructie, a adaugat el.

„In fata noastra se afla sarcina mareata si solutia la problemele dificile, implementarea unui mare program de reconstructie si dezvoltare socio-economica a regiunilor noastre istorice. Si ne vom atinge cu siguranta obiectivele stabilite", a mai spus Putin in mesajul video.

Rusia a incalcat legislatia internationala si a oficializat anexarea regiunilor ocupate din Ucraina prin referendumuri considerate pe plan international ca frauduloase si nelegitime.

La 30 septembrie 2022, Putin a semnat acorduri cu liderii celor patru regiuni ucrainene ocupate, pe care astfel le-a proclamat drept componente ale Federatiei Ruse.

Sambata, Putin a numit anexarea - nerecunoscuta de majoritatea statelor lumii - „un eveniment istoric si predestinat". El le-a multumit locuitorilor din teritoriile ocupate, afirmand ca hotararea lor a intarit Rusia mai mult ca oricand. „Suntem un singur popor. Iar impreuna vom trece peste toate, vom gasi un raspuns la toate problemele".

Ucraina isi continua contraofensiva pentru eliberarea tuturor teritoriilor ocupate de rusi, inclusiv a peninsulei Crimeea, anexata in acelasi mod de Rusia in 2014. La mai mult de un an si jumatate de la inceputul razboiului, Rusia nu controleaza in intregime niciuna din cele patru regiuni anexate in 2022.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.