Vladimir Putin se pregateste deja sa anunte anexarea lor, desi referendumurile din regiunile ocupate de Rusia se incheie abia marti.

Potrivit unor surse de la Kremlin, anuntul va avea loc vineri, in parlamentul rus. Tot atunci, Putin ar putea declara, in mod oficial, razboi Ucrainei.

De la Moscova vin si declaratii voalate despre o riposta nucleara, daca viitoarele teritorii asa-zis rusesti vor fi atacate.

Americanii spun ca vor fi consecinte catastrofale pentru Rusia daca va folosi arma nucleara, dar adauga ca nu exista niciun semn care sa arate iminenta unui asemenea atac.

Vladimir Putin va tine un discurs pe 30 septembrie 

Vladimir Putin va sustine un discurs in parlamentul rus, in 30 septembrie, la doua zile de la incheierea referendumurilor din teritoriile ucrainene ocupate. Potrivit unor surse citate de agentia rusa Ria Novosti, Putin va anunta anexarea regiunilor Zaporojie, Herson, Donetk si Luhansk la Federatia Rusa, iar ministrul rus de Externe a declarat in plenul Adunarii Generale a ONU ca orice teritoriu care devine parte componenta a Rusiei va intra sub „umbrela nucleara” a Moscovei.

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe:Rusia are o doctrina de securitate nucleara, un document public, accesibil. Nu vreau sa fac aici prognoze sumbre, dar intregul teritoriu al Federatiei Ruse, cel actual si cel care va fi consfintit prin Constitutie in viitor, se afla sub protectia deplina a statului. E elementar!

Si presedintele rus a facut aVladimir Putin, presedintele Rusiei: Tara noastra are mijloace de distrugere variate si mai moderne decat cele ale statelor NATO. Cand integritatea teritoriala a tarii noastre e amenintata, pentru a proteja Rusia si poporul nostru vom folosi cu siguranta toate mijloacele pe care le avem la dispozitie. Asta nu e o cacealma”.

Ce spun oficialii din alte tari

Oficialii americani sustin ca declaratiile tradeaza, de fapt, slabiciunile rusilor. Consilierul pe probleme de securitate nationala al presedintelui Joe Biden spune, insa, ca Vestul trateaza cu seriozitate amenintarile venite de la Moscova.

Jake Sullivan, consilierul pe probleme de securitate nationala al presedintelui Joe Biden:Am transmis direct, in privat si la nivel inalt Kremlinului ca orice utilizare a unor arme nucleare va avea consecinte catastrofale pentru Rusia. Statele Unite si aliatii nostri vor raspunde ferm si le-am spus clar si detaliat ce va insemna asta”.

Potrivit unor surse de la Pentagon, raspunsul Vestului va fi unul conventional. Fostul comandant al trupelor americane din Europa, generalul Ben Hodges, spune ca asta ar putea insemna distrugerea flotei ruse din Marea Neagra sau a bazelor din Crimeea. Pe de alta parte, premierul britanic Liz Truss sustine ca Moscova apeleaza la amenintari nucleare pentru a compensa pierderile inregistrate pe front.

Liz Truss, premierul Marii Britanii:Putin face asta pentru ca nu castiga. A facut o greseala strategica atunci cand a invadat Ucraina si cred ca a fost pacalit de ucraineni. Am vazut ca ucrainenii castiga teren impotriva rusilor si cred ca (Putin) nu a anticipat forta cu care a reactionat lumea libera. Cred ca nu ar trebui sa ascultam de amenintarile lui fictive”.

Si presedintele american Joe Biden a criticat declaratiile oficialilor rusi.

Joe Biden, presedintele SUA: (Rusia) arunca amenintari iresponsabile ca va folosi armele nucleare. Un razboi nuclear nu poate fi castigat si nu trebuie sa aiba loc niciodata”.

97% dintre votanti au optat pentru alipirea la Rusia

Referendumurile din regiunile ocupate se incheie abia maine, dar nimeni nu se indoieste de rezultatul votului. Potrivit cifrelor prezentate de oficialii din asa-zisa Republica Populara Luhansk, 97% din votanti ar fi optat pentru alipirea la Rusia. Si in Donetk, autoritatile pro-ruse se lauda cu o prezenta uriasa la urne.

Vladimir Vysotsky, presedintele CEC al Republicii Populare Donetk: In total, in doua zile, prezenta la vot in teritoriul Republicii Populare Donetk a ajuns la 55,05%. Aproape 860.000 de oameni au votat in primele doua zile, si asta doar in Republica Populara Donetk. 235.000 de oameni au votat deja in sectii de votare din strainatate”.

Pe de alta parte, Ucraina a anuntat ca, daca Rusia va duce la bun sfarsit anexarea regiunilor ocupate, orice negociere de pace cu Vladimir Putin devine imposibila. luzii la arma atomica in discursul in care anunta mobilizarea partiala. Vladimir Putin a dat vina pe Occident pentru un asa-numit santaj nuclear la adresa Rusiei.

Sursa: