Avionul lui Volodimir Zelenski a aterizat în Miami, Florida. Dicuțiile cu Donald Trump vor începe la ora 20:00, scrie un canal ucrainean de Telegram.
Zelenski și Trump se vor întâlni duminică seară în Florida pentru a pune la punct cel mai recent plan de încetare a războiului din Ucraina, în contextul în care se confruntă cu diferențe majore în privința unor chestiuni cruciale, iar Kievul trebuie să facă față provocărilor reprezentate de intensificarea bombardamentelor aeriene rusești, notează și agenția de presă Reuters.
Sâmbătă, Rusia a bombardat masiv Kievul și alte părți devastate de război ale Ucrainei cu sute de rachete și drone, întrerupând alimentarea cu energie electrică și căldură în unele zone ale capitalei. Zelenski a acuzat, ulterior în cursul zilei, că acest atac reprezintă răspunsul Rusiei la eforturile de pace mediate de SUA și l-a catalogat drept „activitate bolnavă” a rușilor.
În discuția de pe grupul de WhatsApp, Zelenski le-a mai spus jurnaliștilor că intenționează să discute soarta provinciei Donbas din estul Ucrainei, aflată în centrul problemelor teritoriale, în timpul întâlnirii cu Trump, care va avea loc la reședința de la Mar-a-Lago, Florida, a președintelui american, precum și viitorul centralei nucleare de la Zaporojie, cea mai mare centrală nucleară din Europa, dar și alte subiecte.
Președintele ucrainean și delegația lui au sosit în Florida sâmbătă seară, a anunțat ministrul adjunct al Afacerilor Externe al Ucrainei, Serhii Kyslytsya, într-un mesaj pe rețeaua de socializare X.
„Bună seara, Florida!”, a scris Kyslytsya, alăturând postării o fotografie cu un avion pe care era inscripționat numele de familie al președintelui american pe fuselaj.
Sursa video: Telegram/nexta_live
