Ucraina a testat racheta sa balistică tactică FP-7, iar președintele Volodimir Zelenski i-a informat pe ambasadorii statelor UE acreditați la Kiev despre acest test.
În acest context, el a subliniat că finanțarea sistemului ucrainean de apărare antibalistică reprezintă una dintre problemele esențiale, scrie news.ro.
Într-un mesaj publicat joi pe Telegram, președintele ucrainean a anunțat: „Prima utilizare în luptă. Mulțumesc pentru rezultat. Urmează producția.”
Zelenski nu a precizat unde și în ce condiții a fost utilizată racheta FP-7.
Producătorul rachetei, Fire Point, susține că aceasta este dezvoltată ca interceptor balistic în cadrul programului european de apărare antirachetă Freyja, lansat în acest an.
Analiștii militari ucraineni descriu FP-7 drept o rachetă cu rază scurtă de acțiune, de aproximativ 200 de kilometri. Aceștia o compară cu sistemul american de rachete tactice ATACMS, precizând însă că FP-7 ar fi mult mai ieftină.
Ucraina, a cărei producție de rachete este cu mult în urma celei a Rusiei, consideră dezvoltarea propriilor rachete balistice tactice un element important al răspunsului său la utilizarea frecventă de către Moscova a unor astfel de arme în atacurile asupra teritoriului ucrainean.
Zelenski i-a informat pe ambasadorii UE despre test
Zelenski i-a informat joi pe ambasadorii statelor UE acreditați la Kiev cu privire la testarea rachetei balistice tactice ucrainene FP-7.
Potrivit președintelui ucrainean, sunt înregistrate progrese și în dezvoltarea sistemului național de apărare antibalistică, iar finanțarea acestuia reprezintă una dintre problemele esențiale. El a subliniat că este necesară finanțarea și a producției de interceptoare destinate contracarării dronelor rusești echipate cu motoare cu reacție.
Șeful statului ucrainean a făcut apel la sprijin pentru alocarea celor 20 de miliarde de euro din fondurile neutilizate în cadrul programului SAFE către proiecte de apărare derulate împreună cu Ucraina.
„Vedeți și dumneavoastră aceste atacuri masive. Armata noastră are o nevoie critică de mijloace pentru protejarea oamenilor, precum și pentru protejarea infrastructurii critice, a podurilor, grădinițelor, școlilor, universităților, centrelor logistice, operatorilor de telefonie mobilă și centrelor de date”, a declarat președintele Ucrainei.
Volodimir Zelenski a subliniat, de asemenea, că sancțiunile împotriva Rusiei nu ar trebui ridicate atât timp cât Moscova nu face pași către pace. Președintele ucrainean a cerut intensificarea presiunii prin sancțiuni și elaborarea unor noi pachete de măsuri.
„Am dat instrucțiuni echipei mele să pregătească o nouă listă cu oligarhi ruși, iar acum avem o astfel de listă. Am pregătit-o și am transmis-o echipelor dumneavoastră. Și, bineînțeles, îi vom adăuga din nou pe acei indivizi pe care i-am «pierdut», dar pe care nu i-am uitat. Aceasta include, de asemenea, sancțiuni antibalistice și diverse alte pachete”, a declarat șeful statului ucrainean.
Kievul cere sprijin înaintea sezonului rece
În cadrul discuției cu diplomații europeni au fost analizate modalitățile prin care Ucraina poate fi sprijinită cât mai eficient, în contextul intensificării acțiunilor militare ale Rusiei înaintea sezonului de iarnă.
O atenție deosebită a fost acordată și deciziilor privind reformele, în special proiectelor de lege necesare pentru ca Ucraina să primească finanțarea de care are nevoie.
Zelenski a precizat că Ucraina face tot posibilul pentru a îndeplini cerințele necesare, dar că trebuie luate în considerare realitățile războiului, inclusiv condițiile în care își desfășoară activitatea parlamentul.
La finalul întâlnirii, președintele ucrainean le-a mulțumit șefilor misiunilor diplomatice ale statelor UE și țărilor pe care aceștia le reprezintă pentru sprijinul acordat Ucrainei.
Zelenski a propus, de asemenea, organizarea unei noi întâlniri cu reprezentanții diplomatici europeni în viitorul apropiat, scrie știrileprotv.ro


