Secretarul de stat al SUA Antony Blinken si secretarul apararii Lloyd Austin s-au intalnit, duminica dupa-amiaza, cu presedintele ucrainean Volodimir Zelenski in Ucraina, a confirmat un inalt oficial al Departamentului de Stat, informeaza Reuters, AFP si Ukrainska Pravda.
Citeste intreaga stire: Volodimir Zelenski s-a intalnit cu Antony Blinken si Lloyd Austin la Kiev

„Prietenia si colaborarea dintre Ucraina si Statele Unite sunt mai puternice ca niciodata”, a scris Volodimir Zelenski pe Twitter. 

Cei doi oficiali SUA au anuntat intoarcerea treptata a diplomatilor americani in Ucraina si numirea unui nou ambasador.  

De asemenea, Blinken si Austin au promis un nou pachet de asistenta in valoare de 713 milioane de dolari pentru guvernul lui Zelenski si tarile din regiune, unde invazia Rusiei a starnit temeri legate de o agresiune ulterioara din partea Moscovei. Din aceasta suma, pentru Kiev sunt asigurati aproximativ 322 de milioane de dolari. 

Acesti bani nu reprezinta o donatie din partea Departamentului de Aparare al SUA, ci sunt livrati numerar pentru ca Ucraina sa ii poata folosi pentru a cumpara armele de care are nevoie. 

In timp vizitei la Kiev, Blinken si Austin s-au mai intalnit si cu ministrul de externe Dmitri Kuleba, ministrul Apararii Alexei Reznikov si ministrul de Interne Denis Monastirski 

Vizita a fost inchisa presei din motive de securitate.  

Aceasta este prima intalnire in Ucraina intre presedintele Zelenski si reprezentanti ai administratiei americane de la inceputul invaziei ruse, pe 24 februarie.

Sursa: