Dupa ce s-a intalnit la Casa Alba cu presedintele Joe Biden, care l-a asigurat ca va continua sprijinul pentru Ucraina, Volodimir Zelenski a venit la Capitoliu cu un mesaj puternic. Presedintele ucrainean a spus ca Ucraina este in viata, gratie ajutorului primit. Totodata, Zelenski le-a transmis membrilor Congresului SUA ca asistenta de zeci de miliarde de dolari aprobata nu reprezinta un gest de caritate, ci o investitie in securitatea globala.

Volodimir Zelenski a fost intampinat cu aplauze in picioare cand a intrat in sala pentru a rosti discursul sau catre americani in Congresul SUA.

Trei membri ai Camerei au fluturat un steag ucrainean in momentul aparitiei presedintelui Zelenski.

”Multumesc! E prea mult pentru mine! Toate acestea sunt pentru bravul popor ucrainean! Va multumesc foarte mult!” 

La trei sute de zile de la inceputul atacului rusesc asupra Ucrainei, Zelenski a fost primit ca un erou la Washington. Intr-un discurs tinut in limba engleza, imbracat in tinuta sa menita sa reaminteasca audientei ca se afla in prezenta unui lider a carui tara este in razboi, Zelenski le-a multumit americanilor pentru ajutorul oferit Ucrainei.

Volodimir ZELENSKI, PRESEDINTELE UCRAINEI: ”Impotriva tuturor scenariilor sumbre, Ucraina nu a cazut. Ucraina este in viata.”

Cu abilitatea sa deosebita de a se adresa publicului, Zelenski a incercat sa valorifice raspunsul emotional al americanilor la suferinta tarii sale.

Volodimir ZELENSKI, PRESEDINTELE UCRAINEI: "Anul trecut, in Bahmut locuiau 70.000 de oameni, acum au mai ramas doar cativa civili in acest oras. Fiecare centimetru al acestui pamant este saturat de sange, vuietul de arme se aude in fiecare ora, transeele din Donbas se schimba din mana in mana de mai multe ori pe zi in lupte aprige si chiar corp la corp, dar Donbasul ucrainean rezista.” 

Zelenski si-a presarat discursul rostit in Congres cu referiri la istoria americana.

Volodimir ZELENSKI, PRESEDINTELE UCRAINEI: ” La fel ca si bravii soldati americani care au tinut randurile si au luptat impotriva Germaniei naziste a lui Hitler in 1944, soldatii ucraineni fac acelasi lucru cu fortele lui Putin in acest Craciun.”

Dar Zelenski a parut, totodata, constient de faptul ca multi americani - inclusiv unii republicani din Congres - se intreaba de ce sunt necesare miliarde de dolari americani pentru un conflict aflat la mii de kilometri distanta. Si a incercat sa faca din aceasta cauza ceva mai mult decat o pledoarie pentru propria sa patrie.

Volodimir ZELENSKI, PRESEDINTELE UCRAINEI: ”Banii vostri nu sunt un act de caritate, ci reprezinta o investitie in securitatea si democratia globala pe care o gestionam in modul cel mai responsabil.”

Presedintele ucrainean a declarat ca ucrainenii vor sarbatori Craciunul in frig si intuneric in acest an, deoarece milioane de ucraineni nu vor avea electricitate, caldura sau apa in urma atacurilor cu rachete si drone rusesti.

Volodimir ZELENSKI, PRESEDINTELE UCRAINEI: ”Vom sarbatori Craciunul si chiar daca nu exista electricitate, lumina credintei noastre in noi insine nu se va stinge.”

Presedintele ucrainean a spus in Camera Reprezentantilor ca spera ca legislativul SUA continua sa sprijine Ucraina in mod bipartizan - o idee importanta in conditiile in care republicanii urmeaza sa preia majoritatea in Camera la 3 ianuarie.

”Ucraina isi mentine pozitiile si nu se va preda niciodata. Fie ca deciziile sa fie luate, fie ca acest drapel sa ramana cu voi. Acest drapel este simbolul victoriei noastre in acest razboi. Noi luptam si vom invinge deoarece suntem uniti: Ucraina, America si intreaga lume libera.” 

Zelenski a prezentat Congresului steagul care i-a fost daruit de aparatorii orasului Bahmut, aflat pe linia frontului, pe care l-a vizitat marti. 

In schimb, presedinta Camerei Reprezentantilor i-a daruit lui Zelenski un steag american impaturit - chiar cel care a fluturat miercuri deasupra cladirii Capitoliului.