Europa va continua sa sprijine Ucraina ''atat timp cat va fi necesar'' in fata Rusiei, a promis presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, intr-un discurs rostit marti in cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, transmit AFP si DPA, scrie Agerpres.ro
''Sprijinul neclintit pe care noi il aducem Ucrainei nu va cunoaste nicio relaxare. Indiferent ca este vorba despre a ajuta la restabilirea alimentarii cu electricitate, cu caldura sau cu apa ori pentru a pregati eforturile de reconstructie pe termen lung'', a accentuat sefa executivului UE.
Aceasta a mentionat ca virarea marti a primei transe de 3 miliarde euro din pachetul de sprijin european in valoare de 18 miliarde euro pentru Kiev este un ''mesaj puternic'' de sustinere pentru stabilitatea financiara a Ucrainei.
La randul sau, Prima Doamna a Ucrainei, Olena Zelenska, s-a adresat participantilor Forumul de la Davos, cerandu-le sa isi imagineze razboiul ''prin ochii oamenilor ale caror vieti au fost aruncate in hoas'' si subliniind ca invazia rusa a ''traumatizat'' familii intregi din tara sa.
''Va uneste pe toti faptul ca sunteti cu adevarat influenti. Dar nu toti dintre dumneavoastra folosesc aceasta influenta sau uneori o folositi intr-un mod care mai mult divide'', a spus Olena Zelenska.
La Forumul Economic Mondial de la Davos sunt prezente numeroase oficialitati ucrainene, printre care prim-vicepremierul Iulia Sviridenko.
Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmeaza sa se adreseze participantilor la eveniment miercuri, prin videoconferinta.


