Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, spune ca americanii vor mentine contactele cu Rusia, dar ca orice diplomatie mai larga depinde de presedintele Vladimir Putin, care isi va manifesta interesul „in oprirea agresiunii”.

Blinken a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa comuna cu ministrul francez de externe, Catherine Colonna, la Washington, ca nu vede nicio intentie a lui Putin de a pune capat razboiului.

"Nu am vazut nicio dovada in acest moment. Dimpotriva, ei isi dubleaza si tripleaza agresiunea", a spus Blinken.

Blinken a subliniat recentele atacuri ale Rusiei asupra centralelor electrice si a altor infrastructuri civile din Ucraina si mobilizarea trupelor pe care le-a numit „ingrozitoare, carne de tun pe care Putin incearca sa o arunce in razboi”.

Soigu si Lloyd au discutat despre Ucraina

Ministrul rus al Apararii, Serghei Soigu, a avut, vineri, rare discutii telefonice cu secretarul american al Apararii, Lloyd Austin. Au aparut putine detalii ale conversatiei, dar ambele parti au confirmat ca au discutat despre Ucraina.

Pentagonul a refuzat sa ofere detalii in afara de a spune ca Austin, cel care a initiat conversatia, a subliniat necesitatea unor linii de comunicare in contextul razboiului din Ucraina.

"Diferenta fundamentala este ca ucrainenii lupta pentru tara lor, pamantul lor, viitorul lor. Rusia nu face asta si cu cat presedintele Putin intelege mai devreme acest lucru si ajunge la aceasta concluzie, cu atat mai repede vom putea pune capat acestui razboi", a precizat Blinken, potrivit The Guardian, citata de News.ro.

Sursa: