Trupele rusesti au lasat pe campul de lupta dupa ce s-au retras haotic mai multe echipamente militare si arme decat a donat orice tara occidentala Ucrainei de la inceputul razboiului, apreciaza analisti si oficiali militari, citati de The Wall Street Journal, noteaza publicatia ruseasca independenta Meduza.
Armele grele capturate in timpul retragerii Rusiei din Kiev si din alte parti din nordul Ucrainei in aprilie, combinate cu cele venite in urma castigurilor recente au transformat Moscova in cel mai mare furnizor de arme grele pentru Ucraina, cu mult inaintea SUA sau a altor aliati ca numar, potrivit analistilor de informatii din surse deschise. Totusi, armele furnizate de Occident sunt de obicei mai avansate si mai precise, noteaza WSJ.
Potrivit Oryx, care monitorizeaza distrugerea de echipament militar din Ucraina, fortele armate ale Kievului au capturat 460 de tancuri rusesti, in timp ce tarile occidentale au furnizat 320, 92 de tunuri autopropulsate, 448 de vehicule de lupta pentru infanterie, in timp ce 210 au venit din Occident, 195 de vehicule blindate de lupta, iar 40 au fost donate de Occident, si 44 de sisteme de rachete, in vreme ce 70 au fost furnizate de Occident.
Aceste informatii au fost culese din surse deschise, prin urmare numarul real de vehicule capturate ar putea fi mai mare, subliniaza The Wall Street Journal.
„Avem prea multe trofee”
"Avem atat de multe trofee incat nici nu stim ce sa facem cu ele", a declarat Ruslan Andreyko, adjunctul sefului de stat major al batalionului Carpathian Sich.
”Am inceput ca un batalion de infanterie, dar acum suntem pe cale sa devenim un batalion mecanizat",a mai spus Andreyko.
In acelasi timp, analistul Jakub Janowski de la Oryx subliniaza ca doar o parte din armele rusesti capturat de ucraineni pot fi folosite.
"Ceea ce se confisca este un amestec de echipamente moderne care pot fi folosite destul de eficient si ceea ce ar trebui de fapt sa fie pastrate in muzee”, a precizat Janowski.
Armata ucraineana a capturat arme moderne ale rusilor
Cu toate acestea, WSJ relateaza ca, in ultimele luni, fortele armate ucrainene au reusit sa puna mana pe unele din cele mai avansate arme rusesti, cum ar fi tancurile T-90 si transportoarele blindate de trupe BTR-82.
Seful Consiliului National de Securitate ucrainean, Oleksiy Danilov, a declarat ca, de cele mai multe ori, echipamentele mari sunt distribuite prin intermediul comandamentului logistic, in timp ce armele usoare si munitia raman la unitatile care le-au capturat.
Dar batalionul Carpathian Sich, dupa ce a predat tunurile autopropulsate altor trupe, a putut pastra tancurile, pentru care s-au gasit echipaje.
Tancurile sunt acum atasate batalionului si sunt aprovizionate in mod regulat cu munitie si combustibil.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


