Conditiile de pe frontul din Ucraina sunt printre cele mai greu de indurat, mai ales iarna, cand soldatii se lupta nu doar cu inamicul, ci si cu gerul napraznic. Fiecare ingredient care contribuie la confortul soldatilor, oricat de putin, are o valoare pentru care merita orice efort. Asadar, livrarea cu drona a zaharului pentru cafeaua soldatilor din transee nu mai pare o extravaganta, scrie digi24.ro
„O drona ucraineana le duce o cana cu zahar soldatilor in transee”, scrie portalul Nexta pe Twitter, alaturi de un un video in care se vede cum drona „lanseaza” un recipient alb cu capac verde, in care se afla zahar pentru cafea probabil, exact deasupra unui transeu in care se adapostesc soldatii ucraineni. Dupa ce ridica „coletul”, soldatul care astepta livrarea face semn ca totul este ok si merge sa imparta zaharul cu un camarad. Desi au echipamente de calitate si imbracaminte de iarna livrate de partenerii occidentali, viata soldatilor ucraineni in transee nu este deloc usoara, mai ales de cind a venit iarna. De multe ori, ei stau cu zilele si lupta la temperaturi sub zero grade Celsius.
Un jurnalist ucrainean care relateaza de la Soledar, Yuri Butusov, a relatat ca, in aceste conditii, cazurile de degeraturi nu sunt rare. „Trupele noastre fac tot ce pot, iar in unele locuri fac imposibilul. Cativa soldati din Brigada 46 Aeropurtata s-au ales cu degeraturi, unuia dintre ei ii vor fi amputate zece degete maine, dupa multe zile de lupta in frig, si vor ramane pe pozitii pana la sfarsit”, a spus Yuri Butusov.


