Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns marți la Oslo, unde urmează să se întâlnească cu trimisul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff. Discuțiile au loc într-un moment tensionat în relațiile dintre Kiev și Washington, după ce administrația Trump și-a intensificat contactele cu Moscova, iar sprijinul american pentru Ucraina a devenit tot mai incert, relatează Reuters.
Zelenski a anunțat că are programate mai multe întrevederi cu oficiali norvegieni, finlandezi și americani, în cadrul eforturilor diplomatice pentru încheierea războiului și consolidarea apărării Ucrainei.
„Am ajuns în Norvegia împreună cu echipa mea. Sunt programate întâlniri importante: o întâlnire trilaterală cu Jonas Gahr Støre și Alex Stubb, o întâlnire bilaterală cu Steve Witkoff și o întâlnire la care vom participa toți patru”, a scris liderul ucrainean pe platforma X.
Acesta a precizat că va avea și o întrevedere cu regele Norvegiei, Harald al V-lea, precum și o întâlnire cu parlamentarii norvegieni. Zelenski a subliniat că discuțiile vor viza inclusiv consolidarea apărării antiaeriene și producția comună de echipamente.
Relațiile dintre Trump și Zelenski, tot mai tensionate
Vizita are loc pe fondul unor divergențe tot mai mari între administrația americană și conducerea ucraineană. Donald Trump l-a criticat în repetate rânduri pe Zelenski și a insistat asupra necesității unor negocieri pentru încheierea războiului.
Luni, președintele american a declarat că Rusia „s-a comportat OK în privința Ucrainei” și a afirmat că liderul de la Kiev nu contribuie suficient la rezolvarea conflictului. Trump a sugerat, de asemenea, că Ucraina ar trebui să găsească o altă persoană care să negocieze.
În același timp, Kievul susține că Washingtonul nu ar mai fi furnizat recent avertizări timpurii privind lansările de rachete rusești și că ar fi restricționat anumite legături prin satelit ale SpaceX, folosite pentru ghidarea dronelor ucrainene.
Zelenski a declarat că a discutat cu secretarul de stat american Marco Rubio despre interceptarea rachetelor balistice, sistemele de avertizare timpurie și restabilirea funcționării serviciilor Starlink și Starshield.
„Toate acestea se petrec pe fundalul eforturilor noastre diplomatice de a pune capăt acestui război oribil și uciderii constante a oamenilor”, a afirmat președintele ucrainean, transmite News.ro.
Europa încearcă să evite o ruptură între Washington și Kiev
Liderii europeni continuă să susțină Ucraina și încearcă să prevină deteriorarea și mai accentuată a relațiilor dintre Kiev și Washington. Statele europene consideră că apărarea Ucrainei este esențială pentru securitatea continentului.
Deși administrația Trump a redus considerabil furnizarea directă de armament către Ucraina, Statele Unite continuă să permită statelor europene să cumpere arme pentru Kiev și oferă informații și tehnologii militare greu de înlocuit de către aliații europeni.
Premierul norvegian Jonas Gahr Støre a declarat că obiectivul întâlnirilor de la Oslo este orientarea eforturilor diplomatice „pe o cale mai constructivă”.
La rândul său, președintele Finlandei, Alexander Stubb, a anunțat că va discuta cu Zelenski și Støre despre războiul declanșat de Rusia și situația generală a securității europene.
La întrevederi va participa online și Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump, care, alături de Steve Witkoff, a fost implicat în eforturile diplomatice ale administrației americane.
Zelenski, Stubb și Støre urmează să susțină o conferință de presă la Oslo.


