Volodimir Zelenski a declarat ca ucrainenii trebuie sa inteleaga ca Rusia desfasoara toate resursele posibile pentru a opri avansarea fortelor Kievului in estul si sudul tarii, potrivit Sky News, relateaza hotnews.ro.
Intr-o declaratie pe Telegram, el a spus: „Nu este vorba de o declaratie de razboi: Trebuie sa intelegem cu totii foarte clar - cat mai clar posibil - ca fortele rusesti din sudul si estul tarii noastre investesc tot ce pot pentru a ne opri soldatii.”
In aceste conditii, Zelenski crede ca fiecare bucata de teren recucerita conteaza:
„Si fiecare mie de metri de progres, fiecare succes al fiecareia dintre brigazile noastre de lupta merita recunostinta.”
„Toti cei care pleaca la asalt, toti cei care resping asalturile inamice, bravo. Si sunt recunoscator fiecaruia dintre soldatii nostri!”, a adaugat el.
Armata ucraineana a avansat in cadrul contraofensivei sale cu 1,7 kilometri intr-o saptamana in directia orasului Melitopol, in zona de sud a frontului, a anuntat vineri un militar ucrainean de rang inalt, informeaza agentiile France-Presse
Fortele armate ucrainene „continua sa desfasoare operatiuni ofensive” in directia Melitopol, un important oras ucrainean aflat sub controlul Rusiei, si „brigazile de asalt sustinute de tancuri au avansat 1,7 kilometri” intr-o saptamana in aceasta zona, a precizat intr-o conferinta de presa colonelul Mikola Ursalovici.
Reprezentant al Garzii Nationale ucrainene, Ursalovici a precizat ca in jurul orasului Herson „fortele de aparare vor continua sa faca presiuni asupra inamicului” prin intermediul operatiunilor de recunoastere si lupta, pentru „a pregati zona in vederea unor actiuni ofensive”.


