După primele discuții preliminare dintre negociatorii ucraineni și americani în Arabia Saudită cu privire la o posibilă pace în Ucraina, președintele Volodimir Zelenski intenționează, de asemenea, să meargă la Jeddah. „Mâine vom continua să lucrăm pentru pace - voi călători în Arabia Saudită”, a confirmat liderul ucrainean duminică seara în mesajul său video zilnic. El a confirmat, de asemenea, participarea sa la negocieri, scrie dhnet.be, potrivit digi24.ro.
El a mărturisit că discuțiile inițiale s-au dovedit satisfăcătoare. „Sperăm în rezultate, atât în termeni de pace, cât și de asistență în viitor”.
Secretarul de Stat american Marco Rubio se alătură, de asemenea, negocierilor din Arabia Saudită. Acesta se va deplasa luni la Jeddah pentru a discuta o cale de ieșire din invazia Rusiei în Ucraina, a confirmat departamentul său.
Delegația ucraineană va include, de asemenea, șeful de cabinet și miniștrii de Externe și al Apărării.
De asemenea, se va vorbi despre o posibilă întâlnire între președinții american și rus, Donald Trump și Vladimir Putin. Dar nu a fost încă stabilită nicio dată.
În timp ce oficialii americani şi ucraineni se pregătesc să se întâlnească săptămâna aceasta în Arabia Saudită, preşedintele Donald Trump le-a spus în privat consilierilor săi că semnarea acordului între Washington şi Kiev privind minereurile nu va fi suficient pentru reluarea ajutorului şi a schimbului de informaţii cu ţara devastată de război, potrivit unui oficial al administraţiei şi unui alt oficial american, relatează NBC News.
Trump doreşte semnarea acordului, care ar oferi SUA o participaţie la exploatarea resurselor minerale ale Ucrainei. Dar el doreşte, de asemenea, să vadă o schimbare în atitudinea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski faţă de negocierile de pace, au spus oficialii, inclusiv o disponibilitate de a face concesii, cum ar fi cedarea de teritorii Rusiei. De asemenea, Trump doreşte ca Zelenski să ia măsuri în vederea organizării de alegeri în Ucraina şi, eventual, să renunţe la conducerea ţării sale, au declarat oficialii citaţi de NBC News.
Alegerile din Ucraina au fost suspendate în conformitate cu prevederile constituţionale ale ţării privind legea marţială, care este în vigoare de la invadarea Rusiei în 2022.
„După cum a demonstrat preşedintele Trump atunci când a citit mesajul preşedintelui Zelenski la şedinţa comună (a Congresului), ucrainenii au făcut unele mişcări pozitive. Odată cu întâlnirile din Arabia Saudită de săptămâna viitoare, aşteptăm cu nerăbdare să auzim despe mai multe mişcări pozitive care, sperăm, vor pune capăt în cele din urmă acestui război brutal şi vărsării de sânge”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, Brian Hughes, când a fost întrebat despre cerinţele lui Trump.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.