Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski anunta o victorie obtinuta de Banca de Economii de Stat a Ucrainei intr-un proces inceput in 2015 impotriva Rusiei vizand proprietati confiscate in Crimeea. „Rusia va da socoteala pentru toate bunurile furate de la statul ucrainean si de la companii”, afirma el.

Volodimir Zelenski a afirmat, in mesajul transmis miercuri seara, ca in regiunea Herson patru politisti, intre care si seful Politiei din regiunea Cherkasy, au murit din cauza minelor rusesti, iar doctorii incearca sa le salveze viata altor patru politisti, scrie News.ro.

El a adaugat ca in regiunea Donetk armata rusa a desfasurat un atac „foarte brutal si indiscutabil intentionat” la Kurahove, asupra civililor aflati „la piata, in lift, la benzinarie, in statia de autobuz, intr-o cladire rezidentiala”. Pana in prezent sunt zece morti si mai multi raniti.

Zelenski a mentionat ca a avut loc o sedinta in care s-au prezentat rapoarte ale comandantilor si s-a analizat situatia din anumite directii. El a explicat ca in regiunea Donetk, in districtul Bahmut, sunt confruntari dure.

Presedintele Ucrainei a spus ca, in cadrul unei alte intalniri, s-a discutat despre sistemul energetic, stabilizarea acestuia si protectia centralelor.

„Crestem constant generarea si livrarea de electricitate – adaugam volum aproape in fiecare zi. Dar nu trebuie sa uitam – si nimeni nu ar trebui sa uite – ca acum este imposibil sa restabilim 100% sistemul energetic asa cum era inainte de inceperea terorii energetice rusesti. Avem nevoie de timp. De aceea, intreruperile programate se mentin in majoritatea oraselor si districtelor”, a explicat Zelenski, mentionand ca numarul cel mai mare de intreruperi este in Kiev si in regiune, dar si in regiunile Liov, Jitomir, Hmelnitki, Poltava, Vinitia si Transcarpatia.

El a adaugat ca miercuri a fost Ziua Auto-guvernarii Locale, multumindu-le celor care isi protejeaza comunitatea la nivelul lor, care se ocupa de aparare si pregatesc totul ca acea comunitate sa poata trece mai usor peste aceasta iarna.

„Vom obtine cu siguranta un rezultat pentru Ucraina si pentru ucraineni”

„Astazi am inregistrat un rezultat foarte important in Franta. Curtea Suprema a Frantei a mentinut decizia de recuperare in favoarea Bancii de Economii de Stat a Ucrainei de la statul agresor. Suma cu dobanda sporita este de aproape 1,5 miliarde de dolari. Acest proces in justitie a trenat din 2015. Peste sase ani de eforturi, zeci de mii de pagini de documente legale, multe sperante si nu mai putin scepticism exprimat de unii... Dar este aceasta victorie pentru Ucraina. Rusia va da socoteala pentru toate bunurile furate de la statul ucrainean si de la companii. Aceasta este prima victorie a unei companii de stat in procese impotriva Rusiei vizand proprietati confiscate in Crimeea si multumesc tuturor celor care s-au asigurat ca ajungem la acest rezultat”, a subliniat Zelenski.

El a mentionat ca oficiali din Ucraina au participat la o conferinta in America, dedicata infiintarii unui tribunal special pentru crimele agresiunii rusesti asupra Ucrainei.

„In mod similar, nu toata lumea este de acord acum ca acest tribunal va functiona. Dar indiferent ce spun ei, noi ne vom face partea noastra si vom obtine cu siguranta un rezultat pentru Ucraina si pentru ucraineni”, a aratat Volodimir Zelenski.

El a anuntat ca urmeaza „decizii importante” pentru apararea ucraineana.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.  

Sursa: