Presedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a transmis, marti, intr-un nou discurs, ca 2023 trebuie sa fie un an crucial din punct de vedere al apararii si securitatii Ucrainei, transmite stirileprotv.ro

El a explicat si care sunt obiectivele tarii sale pentru viitorul apropiat.

“In general, saptamana aceasta va fi importanta pentru Ucraina din punct de vedere politic. Intram in anul urmator si trebuie sa mentinem o intelegere comuna a obiectivelor noastre nationale. Desigur, este vorba de eliberarea pamantului nostru de inamic, de reconstructia Ucrainei, intoarcerea oamenilor nostri acasa, apropierea in continuare a statului nostru de parteneri cheie, deschiderea de noi oportunitati pentru Ucraina in lume - toate acestea sunt misiuni pentru viitorul apropiat. Si nu numai pentru stat, ci pentru fiecare dintre noi. In curand imi voi prezenta punctul de vedere cu privire la implementarea acestor sarcini in Mesajul anual in Rada Suprema privind situatia externa si interna a Ucrainei. Vreau ca acest Mesaj sa fie nu un raport, ci conversatia noastra despre anul care vine”, a precizat Volodimir Zelenski, citat de News.ro.

Zelenski a spus ca a avut loc marti o noua sedinta a Statului Major. “Subiectul este clar. In primul rand, Bahmut, Kreminna si Donbas in general. Posibile actiuni ale inamicului in directia estica si actiunile noastre. I-am ascultat pe comandanti, am hotarat pasii pentru viitorul apropiat. Continuam sa pregatim fortele de aparare si securitate ale Ucrainei pentru anul viitor. Trebuie sa fie un an crucial. Intelegem riscurile in timpul iernii, intelegem ce trebuie sa facem primavara si, drept urmare, intelegem ce rezultate trebuie sa arate intregul sector de aparare si securitate. Aprovizionarea cu munitie si repararea echipamentului militar s-au discutat separat. Apropo, vreau sa le multumesc specialistilor nostri, tuturor partenerilor nostri, tuturor celor implicati in activitate relevanta. Am reusit sa stabilim un sistem care nu doar pentru returnarea echipamentelor reparate pe campul de lupta, ci si de luare a echipamentelor ‘trofee’ de pe campul de lupta si de punere a acestora in slujba tarii noastre. Acesta este un rezultat foarte important al anului, toti cei implicati au facut o treaba foarte buna”.

Liderul ucrainean a vorbit si despre o discutie pe care a avut-o cu Giorgia Meloni: “Am vorbit astazi cu premierul Italiei. I-am multumit pentru sprijinul acordat deja si pentru noul sprijin. Doamna Meloni a spus ca problema apararii aeriene a Ucrainei este in prezent in discutie si ne-am coordonat pasii. Cred ca sustinerea italiana ne va permite sa intarim apararea cerului Ucrainei. Desigur, am discutat si despre planurile noastre diplomatice pentru lunile urmatoare. Si, de asemenea, despre amenintarile de iarna, peste care sunt sigur ca vom trece”.

Zelenski a avut marti si intrevederi legate de sistemul bancar si de investitiile in reconstructia Ucrainei.

“Am avut astazi o intalnire cu privire la activitatea sistemului bancar si cooperarea noastra cu FMI. Trebuie sa oferim si mai multe oportunitati pentru ucraineni in anul viitor si sa garantam puterea sistemelor noastre bancar si financiar.

Am vorbit si cu seful celui mai mare fond de investitii din lume, BlackRock. Am primit inca o confirmare ca business-urile lumii dezvoltate cred in victoria noastra si sunt gata sa investeasca in reconstructia noastra. Specialistii acestei companii ajuta deja Ucraina sa structureze Fondul pentru reconstructia statului nostru. Si deja ne pregatim sa participam la Forumul Economic Mondial de la Davos. Pozitia si perspectivele Ucrainei vor fi prezentate acolo”, a explicat el.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.