Aproximativ 31.000 de soldati ucraineni au fost ucisi in razboiul declansat de Rusia, a afirmat presedintele ucrainean Volodimir Zelenski, duminica, in cadrul unui forum la Kiev, intitulat „Ucraina. Anul 2024”, relateaza The Kyiv Independent.

„Fiecare persoana este o pierdere uriasa pentru noi. 31.000 de soldati ucraineni au murit in acest razboi”, a declarat Zelenski. „Este foarte dureros pentru noi”.

Cu acest anunt, este pentru prima data cand Volodimir Zelenski mentioneaza public, de la inceputul invaziei ruse, un bilant al soldatilor ucraineni ucisi. Administratia de la Kiev a pastrat pana acum un secret strict asupra numarului de victime militare in timpul razboiului.

Zelenski nu a clarificat insa daca cifra anuntata acopera toti cei 10 ani de agresiune rusa impotriva Ucrainei sau este doar pentru ultimii doi ani ai invaziei la scara larga.

Presedintele ucrainean a mai afirmat ca 180.000 de soldati rusi au fost ucisi in razboi si ca, in total si cei raniti, Rusia a suferit 500.000 de pierderi.

„Nu voi spune cati raniti (ucraineni) sunt, pentru ca Rusia va sti astfel cati oameni au parasit campul de lupta”, a explicat Zelenski.

Zeci de mii de civili au fost ucisi de razboiul Rusiei in teritoriile ocupate, a mai afirmat Zelenski, precizand ca nu se cunoaste numarul exact, care va putea fi aflat abia dupa ce aceste teritorii ucrainene vor fi eliberate.

Cel putin 10.582 de civili au fost ucisi si aproape 20.000 au fost raniti de la inceputul invaziei pe scara larga a Rusiei in Ucraina, in februarie 2022, a informat sambata Misiunea ONU de monitorizare a drepturilor omului in Ucraina (HRMMU).