Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat sambata plafonarea pretului pentru barilul de petrol rusesc la 60 de dolari, dupa acordul incheiat in acest sens de tarile UE, G7 si Australia, el afirmand ca nu poate fi vorba despre o „decizie serioasa”, Kievul sugerand un pret de doua ori mai mic, scrie AFP.

„N-ai numi o decizie serioasa sa fixezi o astfel de limita pentru preturile rusesti, (limita) care e destul de confortabila pentru bugetul statului terorist”, a afirmat el.

Cursul barilului de petrol Ural, marca fanion a Rusiei, evolueaza in prezent in jurul a 65 de dolari, doar putin peste plafonul european, implicand un impact limitat pe termen scurt.

Tarile din G7, impreuna cu Australia, au convenit vineri sa plafoneze pretul petrolului rusesc la 60 de dolari pe baril, dupa acordul la care au ajuns mai devreme cele 27 de tari ale Uniunii Europene.

„G7 si Australia (...) au ajuns la un consens cu privire la un pret maxim de 60 de dolari pe baril pentru petrolul brut de origine rusa transportat pe mare”, au declarat aceste tari intr-o declaratie comuna.

Intelegerea fusese convenita joi de UE, in coordonare cu aliatii din G7, in special SUA si Marea Britanie, dar Polonia nu isi daduse acordul, cerand stabilirea unui plafon mai redus, unele surse mentionand 30 de dolari pe baril. In final, Varsovia a acceptat vineri plafonul de 60 de dolari barilul.

Aceasta masura, ce are ca obiectiv sa reduca veniturile Rusiei in contextul razboiului purtat de aceasta contra Ucrainei, este complementara embargoului european asupra petrolului rusesc importat pe cale maritima si care intra in vigoare luni.

Concret, prin aceasta plafonare UE interzice companiilor europene implicate in livrarea petrolului rusesc pe cale maritima (companii de transport, de asigurari etc.) sa-si ofere serviciile daca petrolul livrat depaseste pragul de 60 de dolari barilul.

Propunerea Ucrainei privind plafonarea pretului pentru petrolul rusesc

Ucraina a propus saptamana trecuta ca plafonul pentru pretul petrolului rusesc sa fie stabilit in jurul pragului de 30-40 de dolari pe baril.

„Limita care este luata in considerare astazi, cred ca aceasta este o limita artificiala”, a spus presedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a cerut constant aliatilor sa impuna sanctiuni mai dure impotriva Rusiei.

„Ne-am dori ca sanctiunile sa fie foarte eficiente in aceasta lupta, astfel incat limita sa fie la nivelul de 30-40 de dolari, astfel incat Rusia sa simta (sanctiunile)”, a spus el intr-o conferinta de presa.

Pe langa Polonia, si Estonia si Lituania au militat in cadrul UE pentru un plafon mai mic, in timp ce Grecia, tara in care sunt inregistrate cele mai multe nave petroliere din lume, precum si Malta si Cipru, au preferat un pret maxim mai ridicat.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.  

Sursa: