Presedintele Volodimir Zelenski a afirmat vineri seara, in discursul sau nocturn, ca Ucraina este pregatita pentru o „pace corecta si echitabila”, care presupune, printre altele, integritatea teritoriala a tarii si compensarea integrala de catre Rusia a daunelor provocate in urma invaziei din 24 februarie.

„Suntem pregatiti pentru pace – pentru o pace corecta si echitabila, a carei formula am exprimat-o in mod repetat. Pozitia noastra este cunoscuta de toata lumea: respectarea Cartei ONU, respectarea integritatii noastre teritoriale, respectul pentru poporul nostru si responsabilitatea corespunzatoare pentru teroare – pedepsirea tuturor celor vinovati si compensarea integrala de catre Rusia a daunelor care ne-au fost cauzate”, a afirmat Zelenski.

Acesta a aratat ca, in cursul acestei saptamani, cele mai violente ostilitati sunt concentrate in Donbas – Bahmut si Soledar. „Ne mentinem pozitiile. In aceste zone si in alte cateva din regiunea Donetk, armata rusa a cheltuit deja atat de multe vieti ale oamenilor sai si atat de multa munitie, care, probabil, nu a fost cheltuita in cele doua razboaie cecene la un loc. Dar nivelul real al pierderilor rusesti este ascuns societatii rusesti”, a continuat el.

Zelenski a acuzat ca „aceasta incapatanare absolut nebuna a stapanilor Rusiei” este „cel mai bun indicator al faptului ca tot ceea ce le spun unor lideri straini despre presupusa lor disponibilitate pentru negocieri este, de asemenea, fals”. „Cand cineva se gandeste la negocieri, nu cauta modalitati de a-i insela pe toti cei din jur pentru a trimite alte zeci sau sute de mii de oameni in masina de tocat carne”, a continuat presedintele ucrainean, inainte de a incheia:

„Ucraina va fi libera. Si intreaga noastra granita va fi restaurata. Atat pe uscat, cat si pe mare. Atat in est, cat si in sud. Glorie Ucrainei!”

Sursa: