Este posibil ca Rusia sa fi inceput deja Al Treilea Razboi Mondial, a declarat Volodimir Zelenski intr-un interviu acordat postului NBC News. "Rezultatul invaziei lui Putin in Ucraina nu a fost inca decis, dar este posibil ca tocmai acest lucru sa fi deschis calea unui razboi global", a spus presedintele ucrainean.
„Nimeni nu stie daca nu cumva a inceput deja (al treilea razboi mondial - n.r.). Si care este posibilitatea acestui razboi daca Ucraina va cadea, in cazul in care Ucraina va cadea? Este foarte greu de spus”, a declarat Zelenski. „Si am vazut acest lucru acum 80 de ani, cand a inceput cel de-al Doilea Razboi Mondial. Nimeni nu ar putea prezice cand va incepe razboiul la scara larga”, i-a spus Zelenski lui Lester Holt, prezentatorul emisiunii „NBC Nightly News”, atunci cand a fost intrebat daca a inteles preocuparile presedintelui Joe Biden de a nu escalada tensiunile cu Moscova sau de a nu o provoca.
Zelenski a mai subliniat ca rezultatul acestui razboi pune in joc „intreaga civilizatie”.
Liderul Ucrainei a spus in cadrul interviului si ca poporul ucrainean este „de neinvins”, chiar daca fortele rusesti vor cuceri orasele, inclusiv capitala Kiev. „Pot ocupa pamantul, dar nu pot lua demnitatea si dragostea ucrainenilor pentru tara lor”, a a spus el.
Zelenski a tinut miercuri un discurs in fata ambelor camere ale Congresului SUA, reiterand presiunile sale pentru ca NATO sa impuna o zona de interdictie aeriana deasupra Ucrainei. El a facut apel la un sprijin mai agresiv din partea legislatorilor si a lui Biden, numind invazia o „teroare pe care Europa nu a mai vazut-o de 80 de ani”.
Biden a anuntat miercuri un nou sprijin militar de 800 de milioane de dolari pentru Ucraina. Insa presedintele a exclus trimiterea de avioane de lupta, o solicitare pe care Zelenski a adus-o si in Congres ca alternativa la declararea zonei de interdictie aeriana.


