Discursul pe care Volodimir Zelenski l-a rostit miercuri in fata celor doua camere ale Parlamentului britanic a continut o replica remarcabila, care ar fi fost ideea insusi presedintelui ucrainean: „In Marea Britanie, Regele este pilot al fortelor aeriene. In Ucraina de astazi, fiecare pilot al fortelor aeriene este un Rege”, relateaza „The Guardian”, relateaza news.ro.
Aceasta fraza este contributia personala a presedintelui Volodimir Zelenski, iar ideea i-a venit in timp ce statea impreuna cu cei mai apropiati consilieri ai sai inainte de vizita sa istorica la Londra, a aflat The Guardian.
El a vrut sa sublinieze importanta puterii aeriene in lupta pentru supravietuire a Ucrainei impotriva Rusiei si sa pledeze convingator in fata Occidentului pentru a-i oferi avioane de lupta.
„A fost ideea presedintelui”, a declarat o sursa pentru „The Guardian”.
Zelenski are o echipa care ii redacteaza discursurile, din care fac parte fosti jurnalisti si scenaristi care au lucrat la emisiunea sa de succes, "Servitorul poporului". Inainte de a castiga alegerile prezidentiale din Ucraina, in 2019, el a fost actor de comedie.
Este insa un fapt cunoscut ca Zelenski isi scrie singur unele paragrafe din discursurile sale si ca face modificari de ultim moment folosindu-se de laptopul sau. El este pasionat de poezie si vine singur cu imagini si metafore, spun cei din cercul sau intim.


