Presedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a retras cetatenia mai multor fosti oficiali de rang inalt din perioada ex-presedintelui Viktor Ianukovici, transmite BABEL, potrivit Rador, relateaza stirileprotv.ro.
Este vorba, in special, despre fostul sef al administratiei Ianukovici, Andri Kliuev, fostul ministru de interne Vitali Zaharenko, fostul ministru al educatiei Dmitro Tabacinik, ex-ministrul veniturilor si taxelor Oleksandr Klimenko si fostul sef al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) Oleksandr Iakimenko.
„Astazi (sambata, n.r.), am semnat documentele corespunzatoare, pentru a mai face un pas in vederea protejarii si curatarii statului, de cei care sunt de partea agresorului. Exista o solicitare din partea Serviciului de Securitate cu privire la persoanele care au fost inregistrate ca avand cetatenie rusa”, a detaliat Zelenski, in discursul sau de sambata seara.
Presedintele ucrainean a mai spus ca „duminica va fi facut inca un pas juridic pentru implementarea deciziilor privind sanctiunile hotarate de Consiliului de Securitate si Aparare Nationala”.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


