Presedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a facut un nou apel, miercuri, la peste o luna si jumatate de la inceputul invaziei rusesti in Ucraina, pentru ca tarile occidentale sa trimite ajutoare militare tarii pe care o conduce. Zelenski spune ca daca Ucraina va cadea, Rusia va gasi noi tinte pentru agresiune in Polonia, Moldova, Romania si tarile baltice - „Inarmati Ucraina acum pentru a apara libertatea”, a spus Volodimir Zelenski intr-un mesaj in limba engleza.
„Rusia a inceput un razboi total impotriva Ucrainei in 24 februarie. Acum suntem in aprilie. Rusia s-a bazat ca va cuceri Ucraina in cinci zile. Acel termen limita l-au stabilit pentru distrugerea tarii noastre si a democratiei noastre.
Dar n-au avut nici cea mai mica idee cu ce urmau sa se confrunte. Rusia nu a stiut cat de mult ne pretuim libertatea. Ne-am aparat in fata lor mai mult decat au planuit ei, invadatorii. Am distrus mai mult armament si echipament rusesc decat au unele armate europene. Dar nu e suficient. Rusia inca are capacitate sa atace – si nu doar Ucraina – Polonia, Moldova, Romania si statele baltice vor deveni urmatoarele tinte, daca libertatea Ucrainei cade.
Imaginile de la Bucha si Mariupol au demonstrat intentiile reale ale rusilor in fata intregii lumi. Ei nu pot fi opriti decat de forta armelor. Trebuie sa se intample acum. Ucraina are nevoie de armament si resurse, avem nevoie de artilerie grea, vehicule militare, sisteme de aparare aeriana si avioane de lupta. Orice poate respinge atacul rusesc si opri crimele lor de razboi.
Artilerie de 155 mm, obuze de artilerie de 152 mm, oricat de multe este posibil. Sisteme de lansare de rachete multiple – Grad, Smerch, Tornad sau M142 HIMARS. Vehicule blindate, tancuri, T-72 sau alte tancuri similare din SUA sau Germania. Sisteme de aparare aeriana , S-300, BUK sau echivalente occidentale.
Avem nevoie de avioane militare pentru a ne debloca orasele si a salva milioane de ucraineni si milioane de europeni.
Libertatea trebuie sa fie inarmata mai bine decat tirania. Tarile occidentale au toate motivele sa ne ajute. Victoria finala impotriva tiraniei si numarul de oameni salvati depinde de ei. Inarmati Ucraina acum pentru a apara libertatea”, a spus presedintele Volodimir Zelenski intr-un clip video in care a vorbit in limba engleza.


