Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat sambata ca „eliminarea” ultimilor militari ucraineni din Mariupol, orasul-port asediat de fortele ruse, „ar pune capat oricaror negocieri de pace” cu Moscova.
„Eliminarea soldatilor nostri, a oamenilor nostri (la Mariupol) va pune capat oricaror negocieri” pentru pace intre Rusia si Ucraina, a declarat Zelenski intr-un interviu acordat site-ului de stiri Ukrainska Pravda.
Luptatorii ucraineni care raman la Mariupol si refuza sa se predea vor fi eliminati, a declarat seful Republicii Populare Donetk (DPR), sustinuta de Rusia.
Aliatii Moscovei sunt aproape de capturarea Mariupolului, dar se crede ca fortele ucrainene rezista atacului din zona portului si a combinatului siderurgic Azovstal.
Saptamana aceasta, Moscova a sustinut ca peste 1.000 de puscasi marini ucraineni s-au predat in Mariupol, dar Ucraina a negat informatia.
Miza Mariupol
Trupele rusesti inca incearca sa obtina controlul deplin al orasului, sustine Statul Major al Armatei Ucrainei, potrivit BBC.
Capturarea definitiva a portului strategic ar avea si un efect psihologic semnificativ atat asupra rusilor, cat si asupra soldatilor ucraineni.
O astfel de victorie, dupa pierderea serioasa a navei amiral Moskva, ar revitaliza propaganda Rusiei, care ar putea sustine ca intreaga campanie militara din Ucraina progreseaza si isi atinge obiectivele.
Rusia se concentreaza pe regruparea si intarirea trupelor sale, continuand bombardamentele si blocada la Harkiv, au mai transmis sambata Armata Ucrainei si serviciul de informatii.


