O nouă rundă de negocieri privind pacea în Ucraina ar putea avea loc săptămâna viitoare. Volodimir Zelenski a declarat pentru Bloomberg că Statele Unite ar urma să găzduiască întâlnirea, iar principalul subiect de discuție va fi propunerea SUA de a crea o zonă economică liberă în regiunea Donbas, o opțiune pe care ambele părți o privesc cu scepticism. Controlul asupra regiunii rămâne principalul obstacol în negocierile de pace.
Pe data de 17 sau 18 februarie este planificată o nouă rundă de negocieri privind încheierea unui acord de pace. Principalul subiect de pe agendă, a declarat Volodimir Zelenski pentru Bloomberg, este o propunere a SUA de a înființa o zonă economică liberă în regiunea Donbas, o opțiune despre care liderul ucrainean spune că este văzută cu scepticism de ambele părți, chiar dacă anterior Kievul spunea că o analizează. Această propunere prevede crearea unei zone cu un regim juridic și fiscal special în zonele din care vor fi retrase trupele. Noua rundă de negocieri ar urma să aibă loc în Statele Unite.
Nici Washington, nici Moscova deocamdată nu au venit cu un comentariu la subiect. Ultima rundă de negocieri a avut loc săptămâna trecută, la Abu Dhabi. Au fost semnale pozitive, au transmis atunci părțile, dar fără să facă vreun anunț important privind un armistițiu. Problema teritoriilor, și anume controlul asupra regiunii Donbas, este principalul obstacol în calea unui acord de pace. Într-o altă ordine de idei, oficialii ucraineni se pregătesc de două evenimente importante ce se vor desfășura în această săptămână.
Volodimir ZELENSKI, PREȘEDINTELE UCRAINEI: „Primul format este o întâlnire a miniștrilor apărării, inclusiv Ucraina, unde vor fi discutate noi pachete de sprijin pentru apărarea noastră. Al doilea format este Conferința de Securitate de la Munchen. Ucraina va participa la lucrările acesteia. Este important ca semnalele Ucrainei să fie auzite de Europa, America și de toți partenerii noștri.”
Mâine, la reuniunea miniștrilor apărării ai statelor membre NATO, subiectul de pe agendă va fi sprijinul pentru Ucraina, în condițiile în care aliații discută nevoile de securitate și evoluțiile de pe front. Și la conferința de securitate de la Munchen, care va începe vineri și se va încheia duminică, se va pune accent pe necesitatea continuării sprijinului militar și financiar pentru a contracara agresiunea rusă.
Între timp, Parlamentul European a aprobat un pachet de împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina. Cea mai mare parte din sumă va fi pentru apărarea Ucrainei și achiziției de armament. Toate finanţările vor face obiectul unor condiţii stricte, inclusiv angajamentul continuu al Ucrainei faţă de guvernanţa democratică, statul de drept şi protecţia drepturilor omului, inclusiv a drepturilor minorităţilor. Aceasta include eforturile continue de combatere a corupţiei şi de consolidare a instituţiilor democratice.
