Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, duminica, intr-un nou discurs, ca simte ca victoria se apropie in razboiul cu Rusia. El a precizat ca in regiunea Herson se restabilesc ordinea si serviciile pentru populatie.
Zelenski a mentionat ca armata rusa a lasat in urma in Herson aceleasi atrocitati ca in alte regiuni.
„Prima linie a frontului nu are weekenduri. Salvatorii nu au weekend-uri. Doctorii care ii ajuta pe raniti nu au weekend-uri. Medicii care ne ajuta copiii nu au nici ei weekend-uri.
Lucratorii ucraineni din domeniul energiei care lupta impotriva dronelor iraniene nu au odihna. Toti lucratorii nostri din transporturi...Firme care ajuta. Voluntari de care nu ne putem lipsi. Intreprinderi militare care repara si produc echipamente.
Diplomati care lucreaza aproape non-stop deja de 263 de zile... Lucratori in comunicatii, forte de securitate, sute si sute de alte domenii, mii de organizatii si intreprinderi, milioane de oameni.
Cu totii simtim deja apropierea victoriei noastre. Pentru ca ne pastram unitatea si stim ca avem dreptul sa fim pe pamantul nostru”, a spus Zelenski, potrivit News.ro.
Stabilizarea si restabilirea ordinii in 226 de asezari vor fi asigurate in regiunea Herson, a adaugat presedintele ucrainean.
„Este vorba de peste 100.000 de localnici in acest moment. Restabilim comunicatiile, internetul, televiziunea. Facem totul pentru a restabili capabilitatile tehnice normale pentru alimentarea cu energie electrica si apa cat mai curand posibil. Vom readuce transporturile si serviciile postale. Vom readuce ambulantele. Bineinteles ca deja incepe restabilirea activitatii autoritatilor, politiei, a unor companii private. Prezenta noastra se va simti! Se va simti ca exista viata. Dar va rog sa nu uitati ca situatia din regiunea Herson este inca foarte periculoasa. In primul rand, exista mine. Din pacate, unul dintre militarii nostri din operatiunile de deminare a murit, iar alti patru au fost raniti. Le cer tuturor locuitorilor din Herson sa fie foarte atenti si sa informeze imediat salvatorii cu privire la toate obiectele periculoase”, a adaugat el.
Zelenski a mentionat ca “sunt in desfasurare retinerea soldatilor si mercenarilor rusi care au ramas in urma pe acest teritoriu si neutralizarea sabotorilor”. “Anchetatorii au documentat deja peste 400 de crime de razboi ale rusilor, s-au gasit cadavre atat ale civililor, cat si ale personalului militar. In regiunea Herson, armata rusa a lasat in urma aceleasi atrocitati ca si in alte regiuni ale tarii noastre, unde a putut patrunde. Vom gasi si aducem in fata justitiei fiecare criminal. Fara indoiala”.
„Luptele din regiunea Donetk sunt la fel de intense ca in zilele precedente. Nivelul atacurilor rusesti nu scade. Nivelul de rezistenta si curaj al luptatorilor nostri este cel mai ridicat. Nu permitem sa se patrunda prin apararea noastra.
Cinci dintre regiunile noastre au fost lovite de rachete, au fost tinta atacurilor aeriene si de artilerie ale ocupantilor in timpul zilei. Acestea sunt regiunea Sumi, regiunea Harkov, regiunea Zaporojie, regiunea Lugansk si regiunea Donetk.
Facem totul pentru ca inamicul sa simta reactia noastra dura.
De-a lungul intregii linii de front, asiguram distrugerea lanturilor de aprovizionare inamice, a depozitelor de munitii si a cartierului general al inamicului.
Trebuie sa reducem potentialul ocupantilor in fiecare zi - fara zile libere! Salveaza vietile oamenilor nostri”, a mai afirmat Volodimir Zelenski.


