Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că rezolvarea problemei teritoriale în negocierile cu Rusia este imposibilă fără o întâlnire personală cu Vladimir Putin, relatează duminică The Moscow Times, scrie hotnews.ro
„Fără un contact direct la nivel de conducere, va fi imposibil să se ajungă la un acord privind problemele teritoriale”, a declarat Zelenski într-un interviu acordat Radiodifuziunii Cehe.
El a adăugat că Ucraina rămâne deschisă negocierilor care implică Rusia și Statele Unite și insistă asupra necesității prezenței Europei în etapele cheie ale consultărilor.
Șeful statului ucrainean a menționat, de asemenea, că Kievul mizează pe garanții de securitate din partea Statelor Unite și a UE, precum și pe progrese către aderarea la UE. Aceste elemente fac parte dintr-un plan în 20 de puncte pentru a pune capăt războiului, care include măsuri de redresare, a subliniat Zelenski.
Anterior, Zelenski a spus că nu s-ar întâlni cu Putin nici în Moscova, nici în Belarus, o țară cu legături puternice cu Kremlinul.
„Îl invit public la Kiev, dacă îndrăznește, desigur”, a spus Zelenski.

