Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anuntat marti ca Ucraina face progrese in construirea propriei „armate de drone”, in conditiile in care in ultima vreme si-a intensificat atacurile cu astfel de arme in Crimeea, dar si pe teritoriul Rusiei, scrie News.ro, potrivit hotnews.ro.
In discursul video de marti seara, presedintele Zelenski le-a spus compatriotilor ca a asistat in cursul zilei la un eveniment care nu a fost public, dar „a fost totusi important din punct de vedere strategic”: oficialii guvernamentali au prezentat rezultatele primului an al armatei de drone.
„Nu un proiect, ci o adevarata armata de drone ucraineana”, a subliniat Zelenski.
„A avut loc o prezentare a diferitelor tipuri de drone ucrainene utilizate pentru aparare, precum si o intalnire cu producatorii, proiectantii si donatorii. Jurnalistii si reprezentantii societatii civile au putut vedea ce potential a atins armata de drone in primul an si cum va creste aceasta”, a spus presedintele ucrainean.
„Apararea are absoluta nevoie de toate dronele - de la dronele Mavic destul de simple pana la dronele maritime si dronele de atac care pot opera la mare distanta. Apropo, discutam adesea despre acest subiect si adesea pe un ton ridicat. Dar exista rezultate, iar acest lucru poate fi vazut la stiri”, a punctat Zelenski, referindu-se la atacurile cu drone atribuite Ucrainei, nu intotdeauna revendicate, asupra unor obiective rusesti. Cel mai rasunator astfel de exemplu este lovirea, pentru a doua oara, a podului Kerci, cu o drona kamikaze pe apa, care a avut loc la 17 iulie, provocand moartea a doua persoane si intreruperea circulatiei rutiere pe unicul pod care leaga Crimeea anexata ilegal de Moscova in 2014 de Rusia continentala. Este o infrastructura cheie pentru transportul de echipamente militare din Rusia spre frontul din Ucraina.
De asemenea, mai multe depozite militare au fost lovite in Crimeea in ultimul timp, iar recent autoritatile ruse au declarat ca au distrus doua drone ucrainene la Moscova, una prabusindu-se in apropierea Ministerului rus al Apararii si cealalta asupra unui centru comercial din sudul capitalei.
„Vor mai fi si alte vesti bune cu ajutorul dronelor ucrainene. Si acest lucru este fundamental”, a promis Zelenski marti seara, sugerand ca atacurile cu drone de fabricatie ucraineana vor continua.
„Reprezinta viitorul razboiului pe planeta”
In noiembrie anul trecut, intr-un interviu pentru Reuters, ministrul ucrainean al apararii, Oleksii Reznikov, declara ca Ucraina are de gand sa-si dezvolte o industrie puternica in domeniul militar si al apararii, inclusiv o „armata de drone”, iar preluarea de catre stat a unor participatii private in companii strategice face parte din acest demers.
Ucraina, a dezvaluit Oleksii Reznikov, se afla deja in plin proces de fabricare a unei „armate de drone” pentru a putea face fata invaziei ruse. Ucraina vrea sa fabrice capacitati de bruiaj al dronelor, dar si propriile drone aeriene, submarine si terestre. Acestea reprezinta „viitorul razboiului pe planeta”, a declarat Oleksii Reznikov in interviul pentru agentia Reuters.


