Presedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spune ca Uniunea Europeana trebuie sa „faca mai mult” pentru Ucraina, in conditiile in care liderii celor 27 de tari ale blocului european au exclus aderarea tarii printr-o „procedura rapida”, anterior.

„Trebuie mers mai departe. Nu este ceea ce asteptam”, a spus Zelenski intr-un videoclip postat pe Telegram, in care apare pe strada, fara casca sau vesta antiglont.

„Deciziile politicienilor trebuie sa coincida cu starea de spirit a popoarelor lor, a popoarelor europene (...) Uniunea Europeana trebuie sa faca mai mult pentru noi, pentru Ucraina”, a adaugat el, subliniind ca Ucraina se afla in pragul unei „catastrofe umanitare”.

Reuniti, joi, la un summit la Versailles, sefii de stat si de guvern din UE nu au considerat posibila aderarea rapida a Ucrainei la Uniunea Europeana, deschizand, in acelasi timp, usa unor legaturi mai stranse.

In timp ce Ucraina a depus o cerere in speranta aderarii la UE „fara intarziere”, prim-ministrul Tarilor de Jos, Mark Rutte, a reamintit ca nu exista „o procedura rapida” de aderare.„Vrem sa lucram intensiv cu Ucraina”, a precizat el.

In acelasi videoclip, presedintele ucrainean a denuntat si trimiterea de catre Rusia a unor combatanti sirieni in tara sa.

„Este un razboi cu un inamic foarte incapatanat (...) care a decis sa angajeze mercenari impotriva cetatenilor nostri. Asasini din Siria, dintr-o tara in care totul a fost distrus de ocupanti, asa cum ne fac ei”, a spus el.

Trimiterea de sirieni pe frontul ucrainean a fost propusa vineri de ministrul rus al Apararii, Serghei Soigu presedintelui Vladimir Putin, care a aprobat-o in cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate.

Sursa: