Presedintele Volodimir Zelenski a declarat luni ca fortele ucrainene au recuperat 6.000 km patrati din teritoriul capturat de Rusia de la inceputul lunii, relateaza Reuters.
„De la inceputul lunii septembrie si pana astazi, luptatorii nostri au eliberat peste 6.000 de km patrati din teritoriul Ucrainei in sud si in est”, a spus Zelenski in mesajul sau video zilnic. „Avansurile fortelor noastre continua”.
Comandantul-sef ucrainean, generalul Valeri Zalujnii, a declarat duminica ca trupele sale au recuperat peste 3.000 km patrati in aceasta luna.
Statele Unite evalueaza ca Rusia si-a cedat in mare masura teritoriile capturate in apropiere de Harkov si multi soldati rusi in retragere au parasit Ucraina, trecand peste granita inapoi in Rusia, a declarat luni un inalt oficial militar american.
„In general, evaluam ca ucrainenii fac progrese in timp ce lupta pentru eliberarea si recuperarea teritoriului din sud si est”, a declarat oficialul militar american reporterilor, vorbind sub rezerva anonimatului.
„Pe teren, in vecinatatea Harkovului, evaluam ca fortele ruse si-au cedat in mare masura castigurile ucrainenilor si s-au retras la nord si est. Multe dintre aceste forte s-au mutat peste granita in Rusia”.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


