Am aici cu mine doua capodopere cu acelasi nume. Aceasta este Ceaika, piesa scrisa de Anton Pavlovici Cehov si jucata pe scenele din lumea-ntreaga. Iar aceasta este Ceaika, GAZ-13, una dintre primele masini sovietice de clasa mare. Odata cu acest model s-a nascut luxul in industria auto sovietica.
Uzina din Gorkii a produs in serie mica, intre anii 1959 si 1981, peste trei mii de automobile GAZ-13. Ceaika nu a aparut insa din senin: la inceput a fost GAZ-M-12 ZIM, conceput inca din 1949. Creatorii lui se orientau spre stylingul american dispus schimbarilor rapide de design, dar au cedat vizibil construcorilor de peste ocean care elaborau modele avansate mai ales la exterior – pe fundalul lor, la mijlocul anilor ’50, ZIM-ul arata ca o piesa de muzeu. In plus, “Moskvici”-ul ameninta cu o gama noi de modele, iar ZIL-urile noi abia asteptau sa intre in garajele functionarilor sovietici de cel mai inalt grad. Atunci au inceput lucrarile asupra numeroaselor modernizari. ZIM-12-B avea déjà numele Ceaika, purtind pe grila radiatorului aripa pescarusului. Masina a suferit cateva modificari cosmetice, iar caracteristicile tehnice au fost imbunatatite nesemnificativ. Si cum timpul nu iarta, acest model a imbatrinit inainte sa se nasca, facandu-i loc protagonistei noastre, GAZ-13 Ceaika.
Masina ar fi putut sa se numeasca Strela, a doua denumire de lucru, dar pe final s-a ales varianta pescarusului. Aceasta pasare acvatica, in rind cu albatrosul, era deosebit de agreata de ideologia sovietica ca instrument de propaganda
Clasificata de catre producatori ca o masina mare de clasa a II-a, automobilul avea un motor nou (ЗÐЗ-13) V8 in locul vechiului V6 de pe ZIM. Cu o cilindree de 5,52 l, unitatea dezvolta 195 de cai putere, si asigura o viteza maxima de 160 km/. Sprintul 0-100 de km/h era realizat in 20 de secunde - acum aceasta valoarea pare ilara, dar pe atunci era aproape o revolutie. Consumul era de 15 l/100 km, dar in acele timpuri nu se punea problema economiei. Si nici cei care solicitau un automobil mare si incapator cu o capacitate de 7 locuri, avind o lungime de 5.600 mm si o inaltime de 1.600 mm nu se gandeau la consum. Cutia de viteze automata hidromecanica in trei trepte se deosebea si ea prin mecanismul de control – activitatea transmisiei fiind dirijata cu ajutorul selectorului cu butoane plasat pe torpedou. Multe dispozitive la fel se utilizau in premiera pentru GAZ, cum ar fi carburatorul cu patru camere, servodirectia hidraulica, sistemul de amplificare a fortei de franare sau aparatul radio cu autosearching si antena cu actionare electrica.
Caroseria era revolutionara si ea pentru modelele sovietice. Privita din spate, ne aminteste de masinile produse de General Motors. Nu vorbim de un model anume, pentru ca nu este o copie fidela, dar putem observa tendintele anilor 60 in materie de design al masinilor folosite in Detroit.
Pe linga berlina de baza a mai fost elaborat un model cabrio – ГÐЗ-13Б, care putea fi vazut in timpul paradelor militare din Piata Rosie. De asemenea, Ceaika a mai cunoscut si varianta limuzina, ГÐЗ-13-Ð, care avea separeu, dar si un interior mult mai rafinat. Se cunosc si alte tipuri de modele modificate ale GAZ-13 Ceaika, inclusiv citeva masini utilizate pe platourile de filmari ale studiourilor cinematografice sovietice.Si varianta de baza GAZ-13 a suferit modificari tehnice si de exterior incepind cu 1962. Carburatorul K-114 l-a inlocuit pe 113, aparatul radio a fost dotat cu un control suplimentar al volumului suplimentar in cotiera stinga a banchetei din spate, iar habitaclul a fost captusit cu pinza folosita pentru confectionarea mantalelor de gala ofiteresti de culoare gri. Cele mai multe noutati au fost imprumutate de la GAZ-14 care batea la usa spre sfirsitul anilor ’70.
Realizata conceptual si tehnic altfel decit predecesoarele sale, GAZ 13 era mindria industriei constructoare de automobile din URSS, fiind expusa la cele mai prestigioase expozitii si tirguri internationale.
Pentru oamenii de rand, Ceaika a ramas un vis irealizabil, deoarece nu a fost pusa in vanzare. Ani buni, limuzina a fost folosita de nomenclatura URSS de nivel inalt. Nu de cel mai inalt, pentru ca acolo sus dominau ZIL-ul si ZIS-ul – Ceaika era la dispozitia secretarilor Partidului Comunist al Uniunii Sovietice si a prim-secretarilor comitetelor republicane si regionale de partid. La persoane particulare masina putea ajunge doar daca autoritatile o faceau cadou pentru realizari deosebite. De exemplu, prima femeie-cosmonaut Valentina Tereskova a fost recompensata pentru zborul in spatiu cu singura Ceaika de culoare alba produsa de sovietici.
Un exemplar special, numit Gaz 13 Chayaka, 1977, USSR, a fost construit din ordinul lui Leonid Brejnev pentru Patriarhul rus Pimen. Pana atunci, clericul se plimba cu un Nissan President (folositi poze!), primit in dar de la premierul Japoniei. Secretarul general al partidului comunist a calificat acest lucru drept diversiune politica si, cu toate ca ideologia sovietica nu se impaca cu religia, a cerut o masina speciala pentru capul bisericii ruse.
Ceaika si-a pierdut din prospetime din cauza schimbarilor rapide ale gamei de modele care se produceau in SUA, fapt ce i-a determinat pe constructorii uzinei din Gorki sa modernizeze masina de clasa mare in paralel cu modelul de masa GAZ-21 Volga. Varianta modernizata nu a fost lansata insa in serie. Autoritatile sovietice au preferat ZIL-111, modelul “infratit” alaturi de care a aparut Ceaika si care a suferit un restyling in 1963. Modelul de serie GAZ-13 nu a suferit nicio schimbare de exterior si a trebuit sa-i cedeze locul lui GAZ-14 Ceaika. Acesta avea alta fata, imprumutata atit de la ZIL, cit si de la “colegii” americani.
Americanii au dictat moda in multe domenii si au miscat piatra progresului inclusiv in industria constructoare de automobile. Anume ei, indirect, au dat nastere acestui model GAZ-13 Ceaika si tot ei l-au ingropat.